Sari direct la conținut

Mărirea alocaţiilor pentru copii, în şedinţa de Guvern de marţi/ Ministrul Muncii: "Sperăm ca până mâine să putem obţine toate avizele"

HotNews.ro
Mărirea alocaţiilor pentru copii, în şedinţa de Guvern de marţi/ Ministrul Muncii: "Sperăm ca până mâine să putem obţine toate avizele"

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, că Ordonanţa privind majorarea alocaţiilor va intra în şedinţa de Guvern de marţi. Potrivit ministrului, proiectul de Ordonanţă prevede ca majorarea să se aplice de la 1 martie.

„Vineri am redactat împreună cu colegii din minister Ordonanţa de Urgenţă, am convocat dimineaţă grupul de dialog social şi am trimis apoi Ordonanţa la Consiliul Economic şi Social, apoi spre avizare la ministere. Sperăm ca până mâine să putem obţine toate avizele şi să intrăm în şedinţa de Guvern cu ea (…) Am prevăzut în Ordonanţă ca această majorare să fie aplicată de la 1 martie”, a declarat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Potrivit acestuia, în proiectul de Ordonanţă sunt prevăzute şi majorări ale alocaţiilor pentru copiii cu dizabilităţi, respectiv de la 200 la 300 de lei.

„Era vorba de copiii cu dizabilităţi între 2 şi 18 ani şi ulterior, dacă urmează anumite studii, până la 26 de ani, dar vorbim între 2 şi 18 ani, care nu erau cuprinse în ceea ce a citit colegul nostru, şi am rearanjat sumele, am recalculat şi am asigurat şi majorarea pentru ei. Am propus în text majorarea şi pentru ei de la 200 de lei la 300 de lei”, a mai declarat Budăi.

Potrivit ministrului, nu există riscul ca aceste alocaţii să nu fie acordate şi susţine că aceste categorii defavorizate „sunt exploatate din punct de vedere politic”.

Budăi a mai precizat faptul că în cazul în care va fi necesar, se vor suplimenta fondurile la rectificarea bugetului, pentru asigurarea acestor alocaţii.

Parlamentul a votat, săptămâna trecută, în plen reunit, un amendament al PNL la bugetul de stat care prevede majorarea alocaţiei copiilor, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, de la 84 de lei la 150 de lei, de la 1 martie. Propunerea PNL a trecut cu ajutorul UDMR, într-un moment în care aleşii PSD nu erau majoritari în sală. Sursa de finanţare pentru o astfel de majorare era prevăzută în excedentul înregistrat de bugetul asigurărilor sociale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro