Interviu cu analistul Armand Goșu: “Coaliția elitelor criminale rusești va lupta pentru supraviețuirea putinismului după Putin cu prețul transformării Rusiei într-un Iran sau o Coreea de Nord”

Contributors.ro: Reluăm discuțiile noastre despre situația politică din Rusia, la finalul lunii iunie, după o lungă pauză. Ultimul interviu a fost la moartea lui Aleksei Navalnîi. Au trecut patru luni de atunci. S-au întâmplat multe lucruri: alegerile prezidențiale, atacul terorist de la Crocus City Hall, soldat cu un număr foarte mare de victime. Acum câteva zile a fost o continuare a amenințării islamiste, pe care Vladimir Putin refuză s-o ia în serios, cu un nou atac, de data asta în Daghestan.

Ați tot amânat un interviu, spunându-mi că nu s-a întâmplat nimic cu adevărat important, care să merite consemnat. Poate că așteptați să comentați niște vești mai bune. Știu că urmăriți zilnic presa din Rusia, multe ore pe zi, așa că aveți o idee despre cum se mai vede războiul de acolo. Războiul mai e o prezență în viața rușilor, cum se raportează ei la război?

Armand Goșu: O să fiți poate surprins, dar recent, cu câteva zile în urmă, de asta nici n-am apucat să vă povestesc, a apărut un studiu pe Re:Russia. Acesta este un site cu analize făcute de tineri universitari, ziariști, comentatori ruși aflați în exil. Acolo s-a publicat un fragment dintr-o cercetare realizată de Laboratorul de Sociologie. Acești cercetători independenți au făcut interviuri într-un oraș de dimensiune medie din regiunea Sverdlovsk, una dintre cele mai urbanizate din Rusia. Capitala regiunii este Ekaterinburg, al treilea oraș ca mărime și importanță din țară. Au inventat un nume fictiv pentru localitatea respectivă, Ceriomușkin, și au schimbat numele tuturor celor intervievați. E mai degrabă o cercetare de etnografie decât de sociologie. Observațiile celor care au făcut anchetele și afirmațiile celor intervievați sunt interesante.

Și acum să răspund la întrebarea dumneavoastră. Una dintre surprizele acestei cercetări este că războiul a dispărut din viața rușilor. Și-au smuls autocolantele de pe mașini, plecările pe front, înmormântările celor căzuți în Ucraina nu mai atrag lume, oamenii nu mai discută despre război. Îi interesează doar afacerea numită război. Și, în același timp, susținerea pentru război a crescut, fiindcă sunt bani mulți la mijloc. Oamenii sunt convinși că Ucraina și Occidentul sunt vinovate de începerea acestui război.

Contributors.ro: Dar asta și din cauza propagandei, nu e poate ceva obiectiv...

Armand Goșu: Desigur că este multă propagandă. Dar mai este ceva, și anume credința că Rusia va învinge. De la mijlocul anului trecut, din momentul în care contraofensiva ucraineană bătea pasul pe loc, atât în cadrul opiniei publice, cât și al elitei din Rusia s-a instalat încrederea în victoria lui Putin. Până astăzi, aceasta a rămas starea de spirit dominantă. Da, Rusia avansează încet, dar înaintează constant pe câmpul de luptă, a preluat inițiativa și, oricât ar ajuta Occidentul armata ucraineană, Rusia nu poate fi oprită. Încrederea în victorie este reflectată și de afirmația împărtășită de mulți ruși că este inacceptabilă restituirea teritoriilor ocupate.

Pentru a simplifica, propun să considerăm un fel de bornă în modificarea opiniei publice răscoala lui Prigojin și marșul asupra Moscovei din 23-24 iunie 2023. După această dată, în elitele moscovite, dar și în opinia publică s-a instalat credința în victoria lui Putin. Interesant că nu doar în Rusia, ci și printre exilați, diaspora rusească din Occident, și vorbim aici de oameni cu acces liber la informație.  Impresia mea, dar aici îi contrazic pe mai toți comentatorii, e că impactul eșuării răscoalei lui Prigojin a fost copleșitor, mai ales la nivelul elitei rusești, dar și al diasporei.

Contributors: Cum adică? În ce fel a influențat eșecul lui Prigojin elitele și opinia publică?

Armand Goșu: Dacă vă mai amintiți, în vara 2022, după începerea contraofensivei ucrainene, când armata rusă se retrăgea, a existat opinia conform căreia, sub impactul unor înfrângeri militare, regimul s-ar putea prăbuși. Se făceau și desfăceau scenarii, în care o parte a elitei economice, cu câțiva oligarhi mai îndrăzneți, aveau să comploteze cu unii oameni din anturajul lui Putin, să organizeze o lovitură de stat, după care Rusia urma să se retragă din Ucraina și să se întoarcă la vechea romanță de amor cu Occidentul. Aproape ca într-un film de Hollywood cu happy-end. Dar mobilizarea parțială din septembrie 2022 și pierderea Hersonului au fost gestionate cu succes de Kremlin. Nu s-a produs criza așteptată, lumea n-a ieșit să protesteze. A fost însă plătit un preț: aducerea generalului Surovikin în fruntea armatei din Ucraina și consolidarea pozițiilor lui Evgheni Prigojin. Curiosul marș asupra Moscovei al mercenarilor Wagner a fost singura și cea mai importantă criză politică din Rusia, de la începutul războiului. Eșecul marșului lipsește o mare parte a elitei și opiniei publice de o alternativă la Putin.  

Contributors: Alternativa la Putin era Prigojin?

Armand Goșu: Nu, alternativa la Putin era cel sau cei aflați în spatele lui Prigojin. Nici nu mai contează dacă a fost un complot, important este ce credeau elita și mare parte din opinia publică. Eșecul marșului Wagner asupra Moscovei semnifică avortarea planului unui complot care să ducă la înlocuirea lui Putin cu cineva care să oprească imediat războiul. Combinația dintre rezultatele modeste ale ofensivei ucrainene din primele săptămâni ale verii trecute și curioasa dezumflare a  amenințării Prigojin a avut un efect devastator, consolidând părerea că Putin va învinge.

Asta nu înseamnă că întreaga populație din Federația Rusă susține războiul. Sunt și oameni care sunt împotrivă. Doar că ei nu se manifestă în spațiul public din cauza represiunii. Oamenii au învățat din experiența trecutului că protestele nu slăbesc regimul, pentru că statul reprimă brutal orice disidență.

Cum de rezistă Rusia atât de bine acum?

Contributors: Spuneți prin urmare că din vara 2023 s-a schimbat atitudinea față de Putin. Asta înseamnă că și cea privitoare la Ucraina, la Occident, care devine marele inamic. Această schimbare a dus la consolidarea regimului politic. Practic, astăzi, Kremlinul este mai puternic, regimul, mai solid decât acum doi ani, în 2022. Asta ar putea să fie concluzia de moment a interviului.

Armand Goșu: Foarte corect ați rezumat. Încă ceva, această schimbare se observă și în mediile rușilor exilați. Unii au îmbrățișat narativul că Rusia nu poate exista fără Ucraina, că este o luptă existențială. Iar Kievul este leagănul civilizației rusești și mama orașelor Rusiei, teme care amintesc de istoriografia romantică, de secol XIX. În elită, dar și printre intelectualii din exil este foarte răspândită ideea că – de fapt, e narativul promovat de Putin – dacă pierde războiul, Rusia se va prăbuși, nu va mai exista nicio Rusie.

Contributors: Presa internațională titrează afirmațiile unui oligarh rus, care spunea că „este rău să fii proscris ca învingător, dar mai rău să fii proscris ca învins”.

Armand Goșu: Același lucru mi l-a spus un ziarist rus cu care mă cunosc de aproape 30 de ani. De vreme ce, pentru cel puțin o generație, Rusia va fi o țară paria pentru lumea civilizată, decât să fie paria ca țară învinsă, mai bine să fie paria ca țară învingătoare. M-a uimit atitudinea lui, pentru că e un om care a scris și a luptat mulți ani împotriva abuzurilor regimului Putin, iar acum își dorește victoria militară a Rusiei. Și de câte ori vorbim în ultimele luni, nu încetează să-mi repete cât de penibili sunt Biden, Macron și Scholz și cum Occidentul decăzut nu poate să-i țină piept lui Putin. De fapt, prăbușirea Vestului, mai ales a Americii, este tema preferată a intelectualității rusești. Iar acest vechi coleg de presă din Moscova anilor 1990 îmi explica cum degradarea modelului occidental a contribuit la deriva Rusiei spre China, după 300 de ani de apropiere de Occident, și la consolidarea regimului Putin, în ciuda regimului sancțiunilor.

Contributors: Asta este și întrebarea mea, cum de în condiții de război, cu nenumărate pachete de sancțiuni, despre care auzim săptămânal, Rusia este astăzi mai puțin vulnerabilă decât la începutul agresiunii? Când s-a întâmplat acest proces? Cum de nu l-a văzut nimeni în Occident?

Armand Goșu: Cred că vulnerabilitatea regimului Putin a durat 16 luni, între 24 februarie 2022 și sfârșitul lui iunie 2023. Instabilitatea a fost determinată de  transformarea blitzkriegului într-un război de lungă durată. În aceste 16 luni, mașinăria militară s-a rodat, economia s-a adaptat la sancțiunile internaționale și la producția de război, în trei schimburi, societatea s-a adaptat la război. Elita s-a împăcat cu sancțiunile occidentale. Marea teamă, scăderea prețului la petrol, care ar fi putut afecta dramatic economia Rusiei, s-a dovedit exagerată. Prețul barilului a rămas ridicat, iar Rusia a reușit chiar, prin exporturile în China și India, dar și cu ajutorul flotei-fantomă, să-și crească exporturile. Asta a făcut ca, în 2022, bugetul federal să încaseze sume record din exportul de petrol. Injectarea unor mari sume de bani în industria militară a fost decisivă pentru creșterea economică pe care Rusia a înregistrat-o în 2023.

În primele săptămâni după începerea invaziei, am citit analize despre cum sistemul financiar rusesc va intra în colaps din cauza sancțiunilor. La Moscova lumea era panicată. Banca Centrală a salvat situația. Recent citeam că supraîncălzirea economiei este acum principala amenințare. PIB-ul crește ca Făt-Frumos, pachetele compensatorii uriașe din sectorul bancar, cel energetic și IT, rata scăzută a șomajului (sub 2%) și ratele ridicate ale dobânzilor nu fac decât să confirme supraîncălzirea. Lucrurile sunt sub control grație măsurilor financiare ale Băncii Centrale, prea puțin datorită politicilor economice ale guvernului.

Unde intervine guvernul – și asta mi se pare un fenomen despre care nu s-a discutat suficient – e în distribuirea bogăției. Mai mulți comentatori economici pe care-i apreciez subliniază faptul că se produce o redistribuire a acesteia. Excesele tranziției au dus la o excesivă concentrare. Practic, bogăția se concentrează în câteva orașe – Sankt Petersburg, Moscova, Ekaterinburg –, la nivelul unor categorii sociale restrânse. Războiul e cel care duce bunăstarea în regiunile îndepărtate, la familiile care trăiesc în sărăcie. Redistribuirea bogăției este un proces socioeconomic interesant, normal pentru situațiile de război de lungă durată, când vrei să mobilizezi populația și să consolidezi regimul.

Contributors: Mai este și represiunea. Putin s-a dovedit eficient în a gestiona represiunea fizică, ceea ce a contribuit la consolidarea regimului. Mai există opoziție politică?

Armand Goșu: Orice act de nesupunere este considerat o amenințare pentru sistem și este pedepsit exemplar. Sunt pronunțate pedepse cu închisoarea pentru gesturi care altădată ar fi fost considerate banale și n-ar fi primit condamnări în instanță. Nu există practic amenințări serioase din partea opoziției, fie ea politică sau civică. Liderii care ar fi putut coagula mișcarea de protest sunt fie morți (Navalnîi), fie în închisoare (Kara-Murza, Iașin), fie în exil (Iulia Navalnaia, Leonid Volkov, Liubov Sobol, Maria Pevcik, Maksim Katz etc.), fie refuză să se implice direct în politică (Hodorkovski). Parcă asistăm acum la repetarea istoriei emigrației albe, de după lovitura de stat bolșevică, care a devenit tot mai puțin relevantă chiar din timpul Războiului Civil. Iar apoi a fost distrusă și compromisă de operațiunea TREST a poliției politice a lui Dzerjinski.

Asta nu înseamnă că Rusia de astăzi este solidă. Din contră, este la fel de slabă cum era  Rusia bolșevică în vremea lui Lenin. Dar, după cum știți, regimul bolșevic a supraviețuit morții lui Lenin și a mai trăit încă 65 de ani.

Ca și acum 100 de ani, propaganda joacă un rol important. Patriotismul oficial (turbo-patriotismul, cum este numit de comentatorii ruși) a pregătit societatea pentru un război cu Occidentul. Promovarea unor propagandiști precum Soloviov, Simonian, Kiseliov, cenzurarea spectacolelor, interzicerea cărților unor autori, controlul strict asupra media și rețelelor sociale joacă un rol important în supraviețuirea regimului Putin.

La rândul său, Putin a renunțat la mitologia Războiului pentru Apărarea Patriei încercată în primele luni ale invaziei și a transformat războiul într-o afacere economică. Deocamdată, armata găsește bărbați care doresc să meargă să lupte pentru salarii foarte mari, pe care bugetul și le permite pentru că are încasări mari din exportul de petrol, al cărui preț este ținut ridicat tot de țările occidentale. Salariul mediu în provincie este de 40.000 de ruble. Pe front, Ministerul Apărării plătește peste 200.000. O sumă uriașă, pe care oamenii nu au altfel cum și unde s-o câștige. Asta explică indiferența societății rusești față de pierderile mari de vieți omenești. În percepția publicului, cei care luptă sunt fie infractori, fie au plecat să facă bani, să obțină anumite privilegii. Veștile care vin de pe front despre micile victorii mulțumesc populația și-i confirmă percepția că Putin este tare, că victoria va fi a lui.

Contributors: Înainte să începem discuția îmi povesteați că Universitatea Europeană din Petersburg, una dintre cele mai prestigioase din Rusia, a decis să desființeze Facultatea de Științe Politice. Am reținut bine? Iar dumneavoastră adăugați că e absolut normal că s-a autodesființat, fiindcă științele politice nu au instrumentele pentru analizarea unor regimuri ca al lui Putin. Cum definiți pentru studenții dumneavoastră regimul din Rusia? Ce este el? Sau cum îl definesc alți experți în studii rusești?

Armand Goșu: Nu sunt politolog, ci istoric. Și predau studii rusești, dintr-o perspectivă a studiilor regionale, nu a științelor politice sau studiilor de securitate. Avantajul, cu studiile de arie sau regionale, este că nu trebuie să inventezi definiții și clasificări. Aici chiar trebuie să știi ce se petrece în spațiul respectiv, în țara aceea. Sunt mai multe școli de gândire. Unii profesori au renunțat cu totul la sportul acesta al  clasificării. Alții continuă să-l practice. Pe mine mă interesează ce spun profesorii ruși din diaspora. Ei știu cel mai bine ce se petrece în Rusia. În ultimul an, a început să fie tot mai utilizată sintagma „military Putinism” pentru a denumi regimul de la Kremlin. Este o construcție improvizată, apărută ca răspuns la erorile de calcul și planificare a războiului împotriva Ucrainei. Obiectivul ambițios al blitzkriegului era ca Rusia să preia controlul asupra întregii Ucraine. Eșecul a fost dramatic și a obligat Kremlinul la ajustări din mers. Cea mai simplă a fost militarizarea. Dar o militarizare nu atât în beneficiul armatei, ci, în primul rând, al FSB-ului (Serviciul Federal de Securitate – n.n., contributors). Faptul că totul este improvizat la repezeală, că instituțiile încă nu s-au acomodat cu noul rol face ca probabilitatea unor crize în viitor să rămână ridicată. Pentru a tulbura acest echilibru fragil este nevoie de factori externi, iar cel mai important este războiul cu Ucraina.

Situația din Daghestan

Contributors: Ajungem și pe frontul din Ucraina, dar vreau să mai poposim în Rusia. N-am vorbit despre amenințarea islamistă. Ce s-a întâmplat în Daghestan, de Rusalii, cu un preot important de la Derbent care a fost ucis. Este ceva fără precedent. Au fost oficial 21 de morți, dintre care 16 ofițeri de poliție. Alți aproape 50 de răniți. Anul trecut, în octombrie, tot în Daghestan, a avut loc acea răzmeriță antisemită, când sute de tineri bărbați au atacat un avion pe pista aeroportului, sub pretextul că la bord ar fi cetățeni israelieni. Nu este aceasta una dintre marile vulnerabilități ale Rusiei?

Armand Goșu: În octombrie a fost aeroportul, în martie 2024 Crocus, sala de concerte din Moscova, la începutul lunii iunie a fost revolta dintr-un centru de detenție din Rostov pe Don, cu luare de ostatici, iar după trei săptămâni, la 23 iunie, de Rusalii, atacurile teroriste coordonate din Daghestan. Mesajul era clar – arsă Sinagoga, incendiată Biserica Ortodoxă, împușcat părintele Nicolae, om bătrân, care tocmai se așeza la masă și care nu mai putea vorbi în urma unui al doilea atac cerebral. Pentru mai multe dintre aceste atacuri, Statul Islamic și-a asumat responsabilitatea. În Caucazul de Nord acționează organizația teroristă Vilayat Kavkaz, celula regională a Statului Islamic, înființată în 2015, care a absorbit activele Emiratului Caucaz, desființat.

Daghestanul este foarte complicat din cauza mozaicului său etnic, a organizării tribale, pe clanuri, pe familii. E cea mai complicată republică din regiune, mai mult decât Cecenia, Ingușetia, Kabardino-Balkaria. Intensificarea activității celulelor teroriste are cauze multiple. În cazul ultimului atac, experții ruși pe care-i citesc afirmă că ar putea fi vorba de conflictele dintre sufism și salafism, care este un curent popular mai ales în rândul tinerei generații, precum și creșterea implicării ISIS-Khorasan în regiune. Atacatorii din Daghestan au frecventat o moschee salafită, iar unul dintre ei a locuit în Turcia, unde ar fi putut fi recrutat. Concentrarea poliției, serviciilor secrete, armatei din Rusia pe războiul cu Ucraina a jucat un rol important. Nu uitați că armele au devenit ușor accesibile din cauza războiului, FSB caută peste tot urmele Ucrainei și anchetează opozanți reali sau inventați, așa că este destul de probabil că vor fi și alte atacuri teroriste, pentru că nu are cine să le împiedice.

Linia frontului

Contributors: Cât mai contează evoluția de pe front, de vreme ce spuneați că războiul a dispărut de pe radarul cetățenilor obișnuiți?

Armand Goșu: Cum să nu conteze? Contează enorm! Putin a reușit să stabilizeze situația și să consolideze regimul întreținând iluzia că lucrurile merg bine pe front, că victoria se apropie, cu pași mici, dar fermi. Iluzia victoriei nivelează toate nemulțumirile, frustrările. Învingerea Occidentului, anexarea unor bucăți din Ucraina merită tot acest efort, consideră cei mai mulți ruși. Or, în momentul în care Rusia va pierde inițiativa în luptele din Ucraina, va fi confruntată cu înfrângeri, atunci starea de spirit a populației s-ar putea schimba, într-un fel dramatic pentru supraviețuirea regimului.

Publicul a fost interesat de ofensiva de la Harkov, pe la mijlocul lunii mai, cât timp ea părea victorioasă. În momentul în care a început să se contureze eșecul, a dispărut de la știri, a rămas doar pe radarul corespondenților de război de la canalele Z – Telegram. Comentatorii militari ruși și ucraineni pe care-i citesc erau nedumeriți de planificarea strategică a atacului. Probabil că Moscova a sperat că deschiderea în forță a acestui nou front la Harkov o să-l determine pe generalul Sîrski să trimită trupele din Donețk să oprească ofensiva rusească. Iar rușii ar fi realizat o superioritate în oameni și material de luptă ca să ocupe Kosteantînivka, un nod important de comunicații, de unde ar fi putut tăia aprovizionarea trupelor ucrainene din regiune. Manevra a eșuat. Sîrski n-a trimis niciun militar din Donețk spre Harkov.

Contributors: Muniția și armele americane nu vor duce la preluarea inițiativei de către Ucraina?

Armand Goșu: Deocamdată, artileria ucraineană, după ce a primit muniție, a reușit să reducă raportul de obuze trase de la 9 – 1 la 7 – 1. Iar până la finalul lunii iulie, conform lui Budanov (cel mai recent interviu, oferit unei publicații canadiene), raportul ar putea ajunge de 5 obuze rusești la un obuz ucrainean, ceea ce ar fi un progres remarcabil.

Cu avioanele F-16 intrate în serviciu și cu muniția și armamentul occidentale ajunse la militarii din tranșee, ucrainenii ar putea încerca manevre mai ambițioase în toamna acestui an. Dar pentru asta ar avea nevoie de mai mulți militari, adică de o mobilizare mai mare decât cea operată în luna mai.

În acest scenariu, suportul populației din Rusia pentru un regim care nu livrează victorii pe front o să scadă. Important este ca în interiorul elitei și mai ales în FSB și în celelalte servicii secrete sprijinul pentru Putin să se fisureze. Într-un regim precum cel din Rusia, agenții schimbării pot  fi doar în anturajul lui Putin. Doar că nu-i știm noi. Poate că nici ei nu știu ce destin vor avea.

Nu s-a pus și nu se pune problema unei înfrângeri a Rusiei care să se exprime într-o paradă a soldaților ucraineni în Piața Roșie, în fața Mausoleului. Nimeni nu și-a închipuit așa ceva. Într-un scenariu ideal, o înfrângere a Rusiei înseamnă o schimbare la Kremlin care să aducă la putere un alt lider, retragerea militarilor din Ucraina, plata de reparații de război și întoarcerea Rusiei cu fața spre Europa, spre Occident. Abia această înfrângere ar fi o mare victorie pentru destinul poporului rus. Eu am crezut mereu că Rusia are un destin european și că aceste rătăciri spre Orient o să înceteze, iar Moscova o să-și regăsească drumul spre civilizația occidentală pe care a îmbrățișat-o cu multe secole în urmă.

Contributors: Așteptați schimbări pe front? Putin așteaptă alegerile americane, va încerca să obțină victorii decisive până în noiembrie? Există posibilitatea unor schimbări la Kremlin, în următoarele luni?

Armand Goșu: Frontul va fi destul de stabil în următoarele luni. Rusia nu are resurse umane și de tehnică de luptă ca să obțină victorii. Doar o mobilizare parțială, cum a fost cea din septembrie 2021, ar putea să schimbe asta. Nu are nici comandanți iscusiți și nici militari motivați. Dilema lui Putin este că apropierea victoriei presupune o creștere a costurilor războiului pe care populația nu e dispusă să le plătească. În condițiile în care grupul celor care merg la război ca să câștige bani se subțiază, Putin va trebui să decreteze o altă mobilizare, pentru care a pregătit mult mai bine birocrația militară.  Dar o altă mobilizare, fie ea și parțială, ar putea crea tensiuni neașteptate pentru sistem, cum au fost cele de acum doi ani. Chiar dacă va aduce pe front coreeni, cetățeni originari din Asia Centrală naturalizați recent, va fi greu, dacă nu imposibil de evitat o nouă mobilizare, în condițiile în care rușii mențin pe front o rată ridicată a pierderilor umane.

Dacă prețul petrolului nu va scădea, iar Occidentul va lăsa în continuare ca flota-fantomă să aducă bani Rusiei, sancțiunile economice vor fi departe de a sufoca regimul. Doar o înfrângere militară semnificativă (eliberarea Crimeii, de exemplu), combinată cu proteste ample de stradă la Moscova, care să ducă la o revoluție politică, ar putea împiedica supraviețuirea putinismului după Putin. E greu de imaginat că în viitorul apropiat se va întâmpla așa ceva. Mai probabil, pe analiza situației de acum, este ca după Putin să se formeze o coaliție a celor implicați în susținerea războiului, oameni care se vor ascunde de mâna Tribunalului Internațional pentru crime de război. Această coaliție a elitelor criminale responsabile pentru atrocitățile din Ucraina va căuta soluții pentru a menține statu-quoul, chiar și cu prețul transformării pentru câteva decenii a Rusiei într-un Iran sau o Coreea de Nord.

În același timp, dacă operăm cu analogii istorice, putem imagina scenarii în care dispariția unui lider oferă elitei ocazia să inițieze reforme. Asta s-a întâmplat după moartea lui Stalin, când, în contextul luptelor pentru succesiune, Uniunea Sovietică a cunoscut mai multe proiecte reformatoare, începând cu al lui Beria. În cele din urmă, s-a instalat dezghețul lui Hrușciov. Un alt scenariu ar fi cel de tip Gorbaciov, cu o reconectare rapidă a Rusiei la Europa. Dar ar fi ceva prea frumos ca să fie adevărat. Iar dacă schimbarea de la Kremlin prinde Rusia în plin război cu Ucraina, este improbabilă intrarea într-un ciclu reformator. NEP-ul lui Lenin, reformele lui Hrușciov, perestroika lui Gorbaciov s-au desfășurat pe timp de pace. – Continua lectura articolului pe Contributors.ro