Atentat în Columbia: Gherila ELN doreşte ''garanţii'' pentru delegaţia sa din Cuba
Gherila Armatei de Eliberare Naţională (ELN) a cerut luni, într-un interviu exclusiv acordat AFP, garanţii din partea guvernului Columbiei pentru revenirea peste 15 zile a delegaţiei sale la negocierile de pace din Cuba, suspendate după un atentat care a făcut peste 20 de morţi la Bogota, transmite Agerpres.
„Sperăm că guvernul va oferi garanţiile pentru revenirea” acestei delegaţii de 10 persoane, a declarat negociatorul-şef al ELN, Pablo Beltran.
El a afirmat că gruparea sa armată, care a revendicat atentatul, nu a făcut decât să răspundă la „atacurile” guvernului: „Nimeni nu ne poate cere să stăm cu mâinile încrucişate dacă suntem atacaţi”.
Cu toate acestea, „doresc ca tensiunile să cadă iar negocierile să fie reluate”, a adăugat Pablo Beltran.
El a mai afirmat că nici Comitetul Central al gherilei, nici delegaţia prezentă la Havana din mai 2018 nu au fost la curent cu proiectul acestui atentat. „Nu, bineînţeles. Suntem în Cuba de opt luni. Planurile fronturilor noastre din Columbia nu sunt de resortul nostru”, a declarat el.
Pablo Beltran a negat că ar fi vorba despre o acţiune a unui grup disident care se opune negocierilor de pace.
„Acordurile pe care le-am semnat la această masă sunt respectate în întregime de toate fronturile ELN”, a spus el.
„După venirea la putere a guvernului condus de Ivan Duque, am fost atacaţi de multe ori şi acest lucru ne-a făcut să renunţăm să mai aşteptăm” cealaltă parte la masa negocierilor, a ţinut să menţioneze Pablo Beltran.
Ministrul columbian de interne, Guillermo Botero, a declarat vineri că gherila ELN se face responsabilă de „actul terorist” comis joi la şcoala de poliţie din Bogota, soldat cu cel puţin 21 de morţi şi 68 de răniţi.
ELN, care are circa 2000 de combatanţi şi este considerată organizaţie teroristă de SUA şi Uniunea Europeană, a început în februarie 2017 negocieri de pace cu guvernul fostului preşedinte Juan Manuel Santos, dar au fost suspendate ulterior.