Academia Română va lansa marți "Mihai Eminescu, întreaga operă", o aplicație pentru smartphone la care s-a lucrat timp de doi ani
Academia Română va lansa marți, de Ziua Culturii Naţionale, la Ateneul Român, aplicaţia digitală „Mihai Eminescu, întreaga operă”, informează un comunicat de presă al instituției.
Opera eminesciană va fi disponibilă, în regim gratuit şi într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store şi Google Play.
Aplicaţia „Mihai Eminescu, întreaga operă” a fost realizată pe parcursul a doi ani de o echipă interdisciplinară alcătuită din cercetători de la Centrul European de Studii în Probleme etnice al Academiei Române, membri ai Asociaţiei Române de Geopolitică, Geoeconomie şi Geocultură şi tineri informaticieni, cu sprijinul financiar al Asociaţiei NeamUnit.
”Academia Română şi-a asumat urgenţa refacerii punţilor dintre marii întemeietori ai culturii române moderne şi societate, idee asumată de către echipa de proiect. Astfel, aplicaţia „Mihai Eminescu, întreaga operă” pentru telefoanele inteligente reprezintă a doua mare relansare a Operei eminesciene după seria tipărită de-a lungul ultimului secol de către Academia Română.
În România, în momentul de faţă, peste jumătate dintre locuitori utilizează terminale telefonice inteligente, marea majoritate a acestora fiind tineri. Aplicaţia „Mihai Eminescu, întreaga operă” pentru telefoanele cu sisteme de operare Android şi iOS are ca scop apropierea tineretului de „omul deplin al culturii române” prin intermediul tehnicilor de comunicare moderne. În acelaşi timp, opera este utilă şi persoanelor de specialitate, punând la dispoziţia acestora un bogat instrumentar bio-bibliografic”, se scrie în comunicatul citat.