Una dintre fetițele din Dâmbovița care au ingerat sedative, în comă
Unul dintre copiii din Răcari, județul Dâmbovița, care au ingerat sedative, este în comă, iar alți patru au intoxicație acută, au declarat pentru Mediafax surse din anchetă. Cele cinci fetițe erau singure acasă, mama fiind plecată să încaseze ajutorul social.
Surse din anchetă au declarat marți seară, pentru Mediafax, că una dintre cele cinci fetițe care au ingerat medicamente sedative este în comă, iar celelalte patru au suferit o intoxicație acută. Cei cinci copii au fost internați la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.
Potrivit surselor citate, cele cinci copile cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani, trei surori și două verișoare, erau singure acasă, în satul Răcari, comuna Ghergani, mama celor trei fiind plecată să încaseze ajutorul social.
Femeia a fost cea care le-a găsit pe copile fiindu-le rău și a sunat la 112.
Polițiștii din Dâmbovița au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului.