Sari direct la conținut

Șoferul avea permisul anulat. Cele două persoane care au murit în accidentul din Arad, identificate

HotNews.ro
Șoferul avea permisul anulat. Cele două persoane care au murit în accidentul din Arad, identificate

Cele două persoane care au murit carbonizate în accidentul rutier produs vineri seara pe DJ 792C Sântana – Curtici au fost identificate, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Arad, Claudia Iuga, care a precizat că şoferul, în vârstă de 35 de ani, avea permisul anulat, transmite Agerpres.

„În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul IPJ Arad, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a reuşit identificarea celor două cadavre carbonizate. Cele două cadavre aflate în autoturismul care a ars aparţineau unui bărbat în vârstă de 35 de ani din oraşul Curtici, cel de al doilea aparţinând unui bărbat de 24 de ani, din oraşul Sântana. În urma aceloraşi cercetări, poliţiştii au stabilit că la volanul autoturismului s-ar fi aflat bărbatul în vârstă de 35 de ani, care avea permisul de conducere anulat şi, drept urmare, nu avea dreptul de a conduce”, a precizat Claudia Iuga.

Potrivit acesteia, din datele preliminare, autoturismul care se deplasa pe DJ 792C din direcţia Sântana spre Curtici, la aproximativ 4 kilometri înainte de intrarea în oraşul Curtici ar fi părăsit partea carosabilă, lovindu-se de un stâlp de înaltă tensiune şi răsturnându-se în şanţul de lângă carosabil. Urmare a impactului, autoturismul a luat foc arzând în totalitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro