Aproape jumătate din bulgari spun că nu se vor vaccina anti-Covid
În jur de 45% din bulgari refuză ferm să se vaccineze împotriva coronavirusului și situația va persista probabil, în pofida introducerii certificatului Covid, relatează Euractiv.
Noul sondaj realizat în cadrul proiectului „Criza COVID-19 și viitorul modelelor constituționale liberal-democrate” finanțat de stat confirmă mai multe sondaje Gallup realizate anul acesta care arată că 45% din bulgari nu își doresc să se vaccineze anti-Covid.
Mai mult, procentul nu pare să fie influențat de deciziile luate de autorități și impunerea unor noi restricții.
„Avem o baricadă publică permanentă pe care trebuie să o depășim”, afirmă politologul Parvan Simeonov, explicând că situația este cauzată de nivelul ridicat al dezinformării care i-a făcut pe bulgari să înceteze să mai acorde atenție autorităților.
„Dezbatere religioasă”
Simeonov spune de asemenea că informațiile despre coronavirus au devenit ca un fel de „zgomot de fundal” pentru o parte semnificativă a societății bulgare. El recomandă ca politicienii să comenteze cât mai puțin posibil asupra subiectului.
„Au trecut doi ani dar lumea noastră occidentală nu pare să ne ofere siguranță împotriva virusului sau libertate”, afirmă politologul.
Profesorul de drept Daniel Valchev spune la rândul său că disputa „pro” și „anti” vaccinare a devenit un fel de „dezbatere religioasă” în Bulgaria.
„A venit timpul să punem în discuție dacă vaccinarea ar trebui să fie obligatorie și să avem argumente rezonabile pentru sau împotrivă”, afirmă el.
Un sondaj publicat la jumătatea lunii octombrie de către Market Revel Research arată că doar 40% din români declarau la momentul respectiv că intenționează să se vaccineze anti-Covid.