Concursul Enescu 2018 se deschide cu Triplul concert de Paul Constantinescu, singurul triplu concert din literatura muzicală românească
Ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” începe cu un concert extraordinar programat pe 1 septembrie, de la ora 19 în sala mare a Ateneului Român. Trei tineri muzicieni, laureați ai competiției din 2014 – violonistul Ștefan Tarara, pianistul Josu de Solaun și violoncelista Eun-Sun Hong – deschid ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” cu un Concert de Gală sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.
Violonistul Ștefan Tarara, tânăr artist de origine română aclamat pe scenele internaționale, pianistul spaniol Josu de Solaun, îndrăgostit de muzica lui George Enescu, și vibranta violoncelistă Eun-Sun Hong, stabilită în Germania aduc publicului în seara de deschidere a Concursului „George Enescu” 2018 singurul triplu concert din literatura muzicală românească: Triplul concert de Paul Constantinescu. Dirijorul Gabriel Bebeșelea se va afla la pupitru, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu.
Triplul concert de Paul Constantinescu este al doilea triplu concert din istorie, celălalt aparținându-i compozitorului Ludwig van Beethoven și fiind interpretat de asemenea în deschiderea Concursului Enescu, la ediția 2016, de laureați ai competiției.
Prima înregistrare a Triplului concert de Paul Constantinescu i-a avut pe Valentin Gheorghiu la pian, Ștefan Gheorghiu, la vioară și Radu Aldulescu – la violoncel. Iosif Conta s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Valentin Gheorghiu și Ștefan Gheorghiu, nume de rezonanță în peisajul muzicii clasice românești și internaționale, sunt muzicieni foști laureați ai Concursului Enescu.
Interpretarea din deschiderea Concursului Enescu 2018 va fi înregistrată și lansată la prestigioasa casă de discuri internațională Naxos.
Triplul concert pentru Vioară, Violoncel, Pian și Orchestră a fost compus în anul 1963, ultimul an de viață al compozitorului Paul Constantinescu, și este una dintre lucrările reper ale componisticii românești. Cu o operă de peste 20 de compoziții care include muzică simfonică, muzică de cameră, dar și muzică vocală, Paul Constantinescu (1909-1963) a semnat de asemenea muzică de film – „O noapte furtunoasă” (1952), „O scrisoare pierdută” (1953) și „Moara cu noroc” (1956). Triplul Concert este cunoscut publicului român mai ales în varianta interpretativă care îl are la pian pe Valentin Gheorghiu.
În cadrul serii de deschidere a Concursului Enescu 2018, în a doua parte a concertului, va fi interpretată în primă-audiție românească lucrarea câștigătoare a Secțiunii Compoziție la ediția precedentă a Concursului – „Concerto for Orchestra”, a tânărului compozitor Tian Tian din China.
Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, precum și online pe www.eventim.ro și pe site-ul Concursului și Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro, la secțiunea BILETE.