Sari direct la conținut

Incendiu în curtea spitalului municipal din Timișoara: 80 de persoane au fost evacuate, nimeni nu a fost rănit

HotNews.ro
Incendiu, Foto: Facebook / Dragos Voda
Incendiu, Foto: Facebook / Dragos Voda

80 de persoane au fost evacuate luni din Clinica ORL a Spitalului Municipal din Timișoara, după ce un incendiu a izbucnit în curtea unității medicale. Nicio persoană nu a fost rănită, transmite Mediafax.

Incendiul a izbucnit luni în curtea Clinicii ORL a Spitalului Municipal Timișoara, aflată pe B-dul Revoluției, în centrul orașului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, la locul intervenției s-au deplasat 12 pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autoscară.

În total, 80 de persoane, dintre care 50 de angajați și 30 de pacienți, au fost evacuate, fără ca cineva să fie rănit. Din fericire, incendiul a fost stins în scurt timp, astfel că nu s-a extins și la clădirea spitalului. “Incendiul a pornit în curtea spitalului, de la un cablu electric care a făcut un scurtcircuit și a fisurat o țeavă de la rezervele de oxigen ale unității medicale”, a arătat ISU Timiș.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro