Sari direct la conținut

MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei, Valeri Kuzmin, după moartea opozantului rus Alexei Navalnîi

HotNews.ro
Valeri Kuzmin, Foto: Agerpres
Valeri Kuzmin, Foto: Agerpres

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a fost convocat de Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu decesul subit în închisoare al politicianului rus de opoziție Alexei Navalnîi. Alte state au cerut explicații diplomaților ruși în acest caz încă de luni.

Ministrul de resort Luminița Odobescu a dat dispoziție miercuri, 21 februarie, ca Valeri Kuzmin să fie convocat.

Odobescu „a subliniat că răspunderea pentru moartea lui Alexei Navalnîi revine exclusiv autorităților ruse. A evidențiat nevoia unei investigații transparente, independente, cuprinzătoare cu privire la circumstanțele în care s-a produs decesul”, potrivit unui comunicat transmis de MAE.

Ministrul afacerilor externe a precizat autorităților ruse că au „obligația morală de a transmite neîntârziat trupul neînsuflețit al lui Alexei Navalnîi familiei acestuia”.

„Convocarea ambasadorului rus reflectă poziția consecventă a României de condamnare a încălcărilor masive și sistematice ale drepturilor omului și libertăților fundamentale în Federația Rusă, respectiv solicitările de respectare de către Federația Rusă a angajamentelor asumate la nivel internațional în acest domeniu”, a mai transmis MAE.

Valeri Kuzmin a fost convocat de mai multe ori la Ministerul român de Externe după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022.

Autoritățile ruse „examinează” trupului lui Navalnîi pentru încă 14 zile

Rusia a respins marţi solicitările Uniunii Europene pentru efectuarea unei anchete internaţionale în cazul morţii disidentului Alexei Navalnîi, în timp ce mama acestuia, Ludmila, a adresat un mesaj personal preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Familia lui Navalnîi şi colaboratorii săi au declarat că nu li s-a spus nici măcar unde este ţinut trupul acestuia.

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a spus că sunt puţine speranţe ca autorităţile să predea în curând corpul familiei. Kira Iarmîş a indicat luni pe platforma „X” că anchetatorii au declarat că „corpul va fi supus unui ‘examen chimic’ pentru încă 14 zile”.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a făcut marţi apel la o anchetă independentă în cazul morţii liderului opoziţiei ruse. În contextul în care lideri mondiali şi activişti pentru drepturile omului continuă să-şi exprime indignarea faţă de moartea lui Navalnîi, Washingtonul a declarat că SUA vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Cine ar fi torționarul lui Alexei Navalnîi, avansat în grad de Putin după moartea sa

Între timp, Putin l-a avansat în grad pe şeful adjunct al Serviciului penitenciar rus (FSIN), Valeri Boiarinev, despre care susţinătorii lui Navalnîi afirmă că a fost personal responsabil de torturarea disidentului rus în închisoare. Boiarinev a fost ridicat la gradul de general-colonel al Ministerului de Interne rus.

„Aceasta trebuie înţeles ca o recompensă pe faţă din partea lui Putin pentru torturarea” lui Navalnîi, a declarat Ivan Jdanov, directorul Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) într-o postare pe Telegram.

În iulie 2023, un ordin al lui Boiarinev de a limita posibilităţile ca Navalnîi să poată cumpăra alimente şi produse de primă necesitate a devenit cunoscut în timpul unei audieri în instanţă. În mod normal, deţinuţii îşi pot folosi banii pentru a-şi suplimenta raţiile sărăcăcioase cu achiziţii din magazinul închisorii.

Potrivit lui Jdanov, proaspătul general-colonel a fost responsabil şi de hărţuirea lui Navalnîi. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a negat că ar exista vreo legătură între moartea lui Navalnîi şi această promovare, afirmând că este vorba despre o procedură normală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro