Consiliul Judeţean Dâmboviţa susţine că a câştigat în instanţă Sfinxul şi Babele din Bucegi, aflate în județul Prahova
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat duminică, faptul că judeţul Dâmboviţa a obţinut în instanţă Sfinxul şi Babele din Bucegi, unele dintre cele mai cunoscute monumente naturale ale României, scrie news.ro. Sfinxul şi Babele sunt amplasate la graniţa dintre Prahova şi Dâmboviţa iar cele două judeţe îşi dispută în instanţă proprietatea asupra terenului pe care sunt aşezate monumentele.
„Mă bucur să le transmit dâmboviţenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a avut câştig de cauză în procesul cu judeţul Prahova, vecinii noştri susţinând că atât Sfinxul, cât şi Babele se află pe teritoriul lor. Deşi sentinţa de joi nu este definitivă, toate instanţele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale judeţului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul şi Babele vor rămâne pe teritoriului judeţului nostru”, a scris, duminică, pe Facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Procesul a fost deschis în ahul 2015, şi se află pe rolul Tribunalului Vâlcea. Reclamant în dosar este prefectul judeţului Dâmboviţa, iar pârâţi sunt comuna dâmboviţeană Moroeni şi oraşul prahovean Buşteni. Prefectul judeţului Prahova are cailate de intervenient în dosar.
Decizia nu este definitivă.