Personalitati ale artei si culturii cinematografice romanesti omagiate la Gala UARF
Personalităţi marcante ale artei şi culturii cinematografice româneşti vor fi omagiate luni la Gala Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, în cadrul evenimentului aniversar „25 de ani de la înfiinţarea UARF”, informează Agerpres.
În cadrul galei, aflată la cea de a şasea ediţie, vor fi acordate distincţii omagiale – diplome de excelenţă şi diplome aniversare.
Printre personalităţile care vor fi omagiate cu acest prilej se numără membrii fondatori ai Uniunii – regizorii Dan Piţa, Şerban Marinescu, Ioan Cărmăzan, Mihai Constantinescu, Constantin Vaeni, Alexa Visarion şi scenaristul D. R. Popescu.
De asemenea, vor fi omagiaţi Mircea Mureşan, Radu F. Alexandru, Ion Dichiseanu, Cornel Gârbea, Valentin Teodosiu, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Nataşa Raab-Guţul, Magda Catone, Maia Morgenstern, Ileana Stana Ionescu, Irina Gărdescu, Rodica Mureşan, Mihai Mălaimare, Liviu Crăciun, Ion Siminie, Andrei Ionescu, Nicodim Ungureanu, Petre Moraru, Ileana Şipoteanu.
În cadrul evenimentului va avea loc şi un moment artistic susţinut de Nicu Covaci, Stela Enache, Raluca Guslicov şi Mirela Dumitru, precum şi o prezentare de modă a Casei Stil Jon.