Sari direct la conținut

PNL a depus motiunea simpla impotriva ministrului Muncii, Lia Olguta Vasilescu

HotNews.ro

Liberalii au depus marti, la Camera Deputatilor, o motiune simpla impotriva ministrului Muncii, Lia Olguta Vasilescu, in care afirma ca se impune demiterea acesteia din cauza „incompetenţei de care a dat dovadă”.Motiunea va fi dezbatuta luni si votata miercurea viitoare.

„Se impune demiterea doamnei Lia Olguţa Vasilescu având în vedere incompetenţa crasă de care a dat dovadă în exercitarea mandatului de ministru, România fiind un caz unic în lume în care un salariat în loc să primească salariu pentru munca prestată este dator angajatorului. Nu mai încercaţi să scăpaţi, doamnă ministru, pentru că este imposibil. Nici minciunile spuse cu convingere nu vă mai ajută! Fluturaşul de salariu este dovada. Românii au salarii mai mici sau, mai mult decât atât, trebuie să aducă bani de acasă la sfârşitul unei luni de muncă. Luni de zile aţi minţit că salariile nu vor scădea, ci vor creşte, iar de aici înainte nimeni nu mai are încredere în dumneavoastră şi în Guvernul din care faceţi parte” se arata in textul motiunii.

Motiunea va fi dezbatuta si votata probabil saptamana viitoare, insa adoptarea unei motiuni simple nu atrage dupa sine demiterea ministrului vizat.

Textul motiunii:

Domnule Președinte,

Stimați colegi deputați,

Doamnă ministru Lia Olguța Vasilescu,

Acesta este cel de-al treilea Guvern în care sunteți ministru. Este ultimul! Și trebuie să se încheie astăzi!

Stimați colegi,

Moțiunea simplă pe care Grupul Parlamentar al Partidului Național Liberal o supune astăzi dezbaterii și votului Parlamentului reprezintă, de fapt, voința celor peste 2 milioane de români care au salarii mai mici sau chiar cu minus și cărora li s-a promis că acest lucru nu se va întâmpla. Nu mai încercați să scăpați, doamnă ministru, pentru că este imposibil. Nici minciunile spuse cu convingere nu vă mai ajută! Fluturașul de salariu este dovada!

Românii au salarii mai mici sau, mai mult decât atât, trebuie să aducă bani de acasă la sfârșitul unei luni de muncă. Luni de zile ați mințit că salariile nu vor scădea, ci vor crește, iar de aici înainte nimeni nu mai are încredere în dumneavoastră și în Guvernul din care faceți parte! Ați fost demascată de propria incompetență și ați continuat cu sfidarea populației!

Dacă scopul dumneavoastră era să nu fiți un trecător pe la Ministerul Muncii, atunci ați reușit! Cel puțin 2 milioane de români au aflat de existența dumneavoastră și de activitatea de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale! Lor le-ați scăzut salariile! Nu are rost să mai rămâneți până în martie, când este termenul final de aplicare a prevederilor pentru toate contractele de muncă din țară! Au fost operate în Revisal 2,9 milioane de contracte de muncă până în prezent, dintr-un total de 6,3 milioane, cele mai multe fiind din mediul privat. De ce instituțiile statului nu aplică prevederile legii dumneavoastră? Numărul nemulțumiților va crește și știți acest lucru!

Ați anunțat creșteri, însă nu ați spus că va crește numărul românilor cu salarii mai mici!

Sunt și salarii care au crescut! Cele ale parlamentarilor și ale miniștrilor! Explicați, doamnă ministru, cum v-a scăzut salariul, pentru că așa ați afirmat, în condițiile în care luați cu 1.000 de lei mai mult?

Avem speranța, stimați colegi, că nu veți vota astăzi gândindu-vă la propriul buzunar, ci la cetățenii din circumscripția electorală din care proveniți dumneavoastră. Trebuie să votați luând în calcul efectele mandatului doamnei Olguța Vasilescu asupra oamenilor de rând!

Stimați colegi,

Aveam nevoie de o lege a salarizării unitare, dar una care să repare dezechilibrele și să fie cadrul prin care un salariat din sistemul public avansează pe baza competenței și a meritelor profesionale. Ce am primit? O lege care bulversează sistemul public și care adâncește dezechilibrele, pe care ați încercat să o cârpiți cu diverse ordonanțe de urgență, la fel de neclare! Toate împotriva românilor!

Din păcate, constatăm, doamnă ministru al muncii, că ”justiția socială” se regăsește doar în titlul ministerului, nu și în acțiunile pe care le-ați întreprins în Guvernele PSD-ALDE.

Sunteți ministru la al treilea Guvern deja, în numai un an de zile. Și sunteți la al treilea program de guvernare! Nu ați respectat niciunul!

Câteva documente inițiate de ministerul dumneavoastră în această perioadă sunt de ajuns. Ne-ați convins! Formulăm această moțiune simplă, doamnă ministru Lia Olguța Vasilescu, pentru că, deși ordonanțele și legile promovate de dumneavoastră cu sprijinul Guvernului au dus la haos total în sistemul public și privat, nu vreți să reparați răul pe care l-ați făcut! Dați în continuare ordonanțe scrise pe genunchi, ignorând realitatea economică a țării și problemele grave pe care inițiativele dumneavoastră le generează!

Doamnă ministru, o să vină și rândul dumneavoastră să vă spuneți punctul de vedere la tribuna Parlamentului. Un sfat: renunțați să enumerați cifre și procente fără noimă, dând impresia unui ministru eficient. Explicați-le celor peste două milioane de români, care au primit mai puțini bani pe luna ianuarie, cum se face că inițiativele dumneavoastră au efecte bune pe hârtie, dar nu se simt în buzunarul lor.

În țări din Uniunea Europeană, miniștrii au demisionat pentru mai puțin, nu au fost dovediți mincinoși de milioane de oameni, așa cum este cazul dumneavoastră. Iată câteva motive pentru care demisia în alb, pe care ați afirmat că ați semnat-o și ați depus-o la partid, să o trimiteți la Guvern.

Enumerăm pe larg ordonanțele și legile care au adus România în situația în care angajații sunt datori la stat, după o lună de muncă!

Ați început cu Ordonanța nr. 4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care supraimpozitează contractele part -time. Această prevedere a fost de la început o aberație, dat fiind că statul încasa aceeași bani de la un salariat care lucra 8 ore și unul care lucra 4 sau 2 ore pe zi. Ați lovit în sistemul privat prin această ordonanță, dar nu v-ați oprit aici. Ați promovat și Ordonanța de urgență nr. 79/2017, care prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat și s-a ajuns în situația în care angajaților nu le ajunge salariul pentru a plăti dările la stat. Ați afirmat că prin trecerea acestora în întregime la angajat și diminuarea procentului acestora nu va fi afectat niciun salariu net!! Ați mințit!! Și de această dată ați lăsat multe dovezi ale declarațiilor dumneavoastră prin participarea la emisiuni TV.

Ați fost susținută în minciuni și de colegii din coaliție. Culmea, în 2016 cu toții erați total împotriva unei astfel de măsuri, numind-o fascistă. Pentru PSD, transferul contribuțiilor era o „bazaconie”, o măsură care „frizează absurdul”, ”trădare de țară”, „atentat la siguranța națională”, „aproape fascism”, “de neacceptat”, “tulbură mediul economic”, “împotriva clasei de mijloc, împotriva creșterii economice”, “jignitoare” ș.a.m.d.

Măsura transferului cotelor de contribuții la asigurările sociale și de sănătate la angajat, lucru făcut de Guvernul PSD-ALDE de la 1 ianuarie 2018, topește efectiv măririle salariale acordate bugetarilor și afectează negativ o parte din salariile nete din sectorul privat. Salariile nete ale bugetarilor vor crește cu doar 3,8 % din cele 25% promise, și nu pentru toți bugetarii, căci prevederile din Legea nr. 153/2017 duc și la scăderea salariilor nete în unele cazuri. Iar această brumă de creștere este înghițită de inflație – așa că iată încă ”un praf în ochi” vândut public românilor!

Ați obținut și o premieră: la finalul lunii de muncă un salariat este dator la Stat. Printre cei afectați de acțiunile dumneavoastră iresponsabile și catastrofale, doamnă ministru, se numără cei din cercetare-dezvoltare, din învățământ, din sistemul medical, din asistență socială, din administrația publică, mai ales la nivel local. Și nu vorbim de bugetari de lux sau de o interpretare greșită a legii!!

V-a speriat numărul mare de români care aveau de acum salarii mai mici, deși li se spusese că nu vor scădea, ba chiar vor crește! Ca urmare, ați promovat Ordonanța de Urgență nr. 3/2018, despre care Ministerul Justiției din Guvernul dumneavoastră spune că este neconstituțională! Este discriminatoriu să oferiți compensații pentru salariații cu contracte part -time din sectorul public și privat și cei din domeniul IT, în raport cu ceilalți cetățeni. Când soluția era extrem de simplă: abrogarea O.G. nr. 4/2017. “Abrogare, abrogare”, vă mai amintiți! Strigau zeci de mii de oameni în februarie 2017.

Să nu uităm, doamnă ministru, de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, emisă din disperarea după bani la bugetul de stat. OUG 60/2017 suprataxează firmele private și aruncă în șomaj mii de persoane cu handicap! Prin acest act normativ ați reușit contra-performanța de a dubla impozitul plătit de firmele private și de stat, care nu angajează persoane cu handicap în cota cerută de Guvern și, în același timp, de a lovi chiar în interesele celor cărora le era destinat OUG-ul, respectiv în persoanele cu handicap.

Este cunoscut faptul că România se confruntă cu problema inserției persoanelor cu handicap în societate, dar și a stabilirii unor indemnizații care să permită acestor persoane să se dezvolte armonios și în concordanță cu nevoile acestora.

Deși în declarațiile publice afirmați faptul că și pentru aceștia există un act normativ prin care le-a crescut indemnizația, omiteți să spuneți că distrugeți activitatea și munca unităților protejate – unități care au angajate persoane cu handicap din România!

Am lăsat la urmă Legea 153/2017 – privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Românii așteptau o lege clară și dreaptă, dar avem o lege făcută pe genunchi, care nu este susținută de un studiu de impact asupra afectării veniturilor românilor. Este o lege care nu ține seama de amendamentele și sugestiile care au rezultat din dezbaterile din cadrul comisiilor de specialitate. Nu doamnă ministru, cele 180 de amendamente la care v-ați referit în declarațiile publice veneau din partea Consiliului Legislativ şi priveau mai mult forma legii și nu intrau în fondul acestei legi. Există salarii din sectorul public ce scad cu 40%, iar sindicaliștii amenință cu proteste. Primii care au protestat au fost grefierii. Este rușinos să mai spuneți că salariile acestora au fost calculate greșit de angajații de la resurse umane.

La momentul dezbaterii legii ați afirmat vehement: ”cu certitudine salariile nu scad, ba dimpotrivă”. Ați afirmat acest lucru în mai multe emisiuni, la ore de maximă audiență, să afle cât mai mulți români! Ați mințit, dovada având-o cel puțin 2 milioane de români care au primit fluturașii de salariu sau extrasul de pe card.

Ba mai mult, chiar colega dumneavoastră care coordonează portofoliul de la sănătate, doamna ministru Sorina Pintea, a recunoscut public că în sistemul medical avem salarii care scad din cauza legii salarizării! Salarii scad și în Ministerul de Interne a admis, cu greu, ministrul Carmen Dan. Ce credeți doamnă ministru Olguța Vasilescu, colegele dumneavoastră din Guvern i-au furat pe acei salariați? Așa ați afirmat, în mod iresponsabil, despre antreprenorii din România. I-a furat Statul pe bugetarii cărora le scade salariul?

Partidul Național Liberal a avertizat de atunci că salariile vor fi micșorate. Acum – când oamenii și-au primit fluturașii de salariu pentru ianuarie 2018 – s-a dovedit că avem salarii care scad!! Ne întrebăm de câte ordonanțe de urgență va mai fi nevoie pentru a respecta dreptul de muncă al românilor, drept care include expresis verbis și dreptul la salariu pentru munca prestată!

Este momentul, doamnă ministru, să lăsați insigna politică deoparte. Este momentul să realizați și să recunoașteți greșelile enorme făcute de coaliția de guvernare PSD-ALDE, în ceea ce privește experimentele făcute pe români, cu privire la salarii și pensii, cu privire la veniturile primite, la efectele dezastruoase asupra nivelului de trai al acestora.

Mai mult, considerăm că ministrul muncii, prin declarațiile publice, a ameninţat oamenii de afaceri și companiile spunând că trimite Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM) pentru a-i obliga să refacă contractele de muncă. Doamna ministru consideră că este vina companiilor dacă acestea nu au resursele necesare pentru a renegocia contractele de muncă şi pentru a creşte salariul brut. Ne întrebăm ”în ce ţară din lumea asta îşi permite un Guvern şi un ministru să ameninţe companiile că nu îndeplinesc ordinul politic”?! După doamna ministru, se pare că reprezentanţii sindicatelor, pe care îi critică atunci când o contrazic, vor deveni poliţişti şi turnători pentru Inspectoratele Teritoriale de Muncă cu privire la companiile care nu operează majorările de salarii brute astfel încât să se menţină netul în plată.

Totuși, nu se întreabă doamna ministru dacă imensa harababură creată pe piaţa muncii nu este doar rezultatul incapacităţii de previziune şi al improvizaţiilor care au fost făcute la nivel guvernamental!

O altă minciună grosolană a mandatelor dumneavoastră este sistemul public al pensiilor! Ați mințit că vom avea o nouă Lege a pensiilor, lege prin care veniturile pensionarilor vor crește. O tot așteptăm de la 1 octombrie 2017 și suntem în februarie 2018. Mai nou, PSD schimbă programul de guvernare atunci când nu reușiți să vă țineți de termenele promise în campania electorală!

Stimați colegi,

Nu mai bine, de data aceasta, schimbați ministrul muncii?

Doamnă ministru, dacă veți face creșterea pensiilor așa cum ați făcut și creșterea salariilor atunci ne bucurăm că nu v-ați ținut de promisiune! La recalcularea pensiilor aceștia s-ar putea trezi cu venituri mai mici!!

Pe parcursul anului 2017, am văzut că pensiile care trebuiau să crească în baza Legii nr. 192/2015 au scăzut la recalculare, întrucât Guvernul a impus prin Hotărârea de Guvern nr. 291/2017 un mod aparte de calcul. Astfel, românii care au ieșit la pensie înainte de anul 2011 au deciziile date de Casele de pensii în defavoarea pensionarului și, astfel, s-a păstrat ceea ce aceștia deja aveau în plată.

Bine că avem decizii ale Curții Constituționale prin care ni se arată faptul că pensia reprezintă un drept de proprietate pentru beneficiarul ei și nu poate să scadă sub ceea ce are deja în plată pensionarul!

Ba mai mult, ați venit cu Ordonanța de Urgență nr. 82/2017 prin care ați amânat creșterea pensiilor în conformitate cu Legea nr. 263/2010 de la 1 ianuarie 2018 și ați decis ca acestea să crească începând cu 1 iulie 2018.

Pe parcursul anului 2017 am văzut că, deși pensionarii așteptau o modificare a legii care să răspundă unor probleme pe care acest sistem le are, care să gândească o strategie care să nu conducă Pilonul I de pensii spre un colaps economic inevitabil, PSD a operat o serie de modificări prin două OUG, respectiv 103 și 116 din 2017, care nu au nicio legătură cu operaționalizarea celor 2 sisteme de pensii. Prevederile cele mai importante au legătură cu ping-pong-ul între posibilitatea de a acumula pensii din sistemul public de pensii și interzicerea acestui lucru! Aceste Ordonanțe nu iau în calcul metodele de calcul ale pensiilor actualilor pensionari, nu elimină inechitățile din acest sistem și nu oferă o soluție pe termen mediu și lung pentru tinerii de astăzi, care, la momentul ieșirii la pensie, să se bucure de acest drept la care au contribuit toată viața lor.

Și pentru că discutăm de pensii, doamnă ministru, mi-e teamă că ați vrut să creșteți și contribuția la Pilonul II pentru că… ghiciți ce? A scăzut!

Sub pretextul că veți beneficia de o pensie mai mare în urma achitării în integralitate a contribuției pe pilonul I de pensii, ați scăzut contribuția către pilonul II – contribuție prin care persoanele sub vârsta de 35 ani își asigură, în mod cert, un cuantum din venitul de pensionar. Pilonul II de pensii este controlat de tânăr, care știe în fiecare an care este cuantumul contribuției sale și pe ce bani poate să fie sigur că-i va avea la vârsta pensionării.

Dar ați omis să le precizați românilor faptul că din contribuția acestora se suportă în prezent pensiile în plată! Cine știe dacă peste 30-40 ani vom mai avea persoane în câmpul muncii care să suporte pensiile celor care muncesc acum!

Doamnă ministru, de ce nu avem o strategie pentru tinerii de astăzi, care să se bucure de o pensie la care au contribuit prin reglementarea corectă a Pilonului II de pensii!

Poate printre cele mai importante probleme care reies din acțiunile iresponsabile ale doamnei ministru Lia Olguța Vasilescu, se regăsește și indemnizația pentru mame!

O indemnizație decentă pentru creșterea copilului este strâns corelată cu motivația de a avea o creștere a natalității într-o societate cum este România, unde scăderea demografică este din ce în ce mai mare. Ne veți spune că dumneavoastră ați mărit această indemnizație în anul 2017, că aceasta nu a scăzut. Totuși, omiteți a le preciza românilor faptul că prin corelarea acesteia cu nivelul Indicelui de Referință, indice a cărui valoare este de 500 de lei încă din anul 2010, duce la plafonarea valorii acesteia. Iar pe viitor nu mai crește. Doamnă ministru, plafonarea acestei indemnizații, dar și lipsa unor servicii sociale de infrastructură (lipsa creșelor și grădinițelor, lipsa personalului calificat, lipsa școlilor dotate etc.) nu face decât să scadă încrederea tinerilor atunci când vine vorba despre întemeierea unei familii! Fenomenul masiv privind emigrarea și îmbătrânirea populației din România aduce perspective sumbre pentru dezvoltarea acestei țări. Mai mult, noile prevederi duc la situații bizare, în care femei cu același salariu, care au născut în ultimele trei luni, au indemnizații diferite, ceea ce denotă impredictibilitatea legislației românești.

Doamnă ministru,

Dreptul la muncă este un drept complex, care include și dreptul la salariu, lucru stabilit expresis verbis și prin decizia CCR nr. 1221 din 12 nov 2008.

Astfel, salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contra-prestația angajatorului în raport cu munca prestată de angajat, în baza unor raporturi de muncă.

Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, se constată că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă.

O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, situație în care nu ne aflăm în prezent, așa cum se arată în deciziile CCR nr 872/25 iun 2010 și nr. 874 / 25 iun 2010.

Astfel, ne întrebăm:

Cât vor mai trebui să sufere românii pentru a scăpa de haosul creat de dumneavoastră?

Când o să renunțați să mai mințiți, deși vi s-au prezentat dovezi că salariile scad?

Este nevoie de anularea măsurilor aberante pentru ca românii să-și păstreze câștigurile salariale nete pe care le aveau la nivelul lunii decembrie 2017?

Un ministru al muncii ar trebui să fie preocupat de bunăstarea românilor, indiferent că sunt bugetari, persoane cu handicap, mame care au grijă de copii, pensionari sau angajați în mediul privat !! Dumneavoastră ați făcut invers.

Stimați colegi,

Partidul nu poate fi înaintea jurământului depus în Parlament și în fața alegătorilor. V-ați asumat respectarea Constituției României și am demonstrat mai devreme că este călcată în picioare. Ați votat Legea salarizării unitare și iată ce se întâmplă! Bugetarii sunt afectați și au reduceri de salarii, unii chiar și cu 40%. Celelalte ordonanțe de urgență dezavantajează cel puțin două milioane de persoane.

Astfel, Partidul Național Liberal consideră că este necesară modificarea legislației, începând cu abrogarea Ordonanței de Guvern nr. 4/2017 și a grilelor din Legea nr. 153/2017, în detrimentul dorințelor de partid și în favoarea românilor.

Se impune demiterea doamnei Lia Olguța Vasilescu având în vedere incompetența crasă de care a dat dovadă în exercitarea mandatului de ministru, România fiind un caz unic în lume în care un salariat în loc să primească salariu pentru munca prestată este dator angajatorului!

Votați această moțiune dacă sunteți aici pentru cetățenii din circumscripțiile dvs. Nu judecați astăzi prin prisma câștigurilor dumneavoastră și al partidului din care proveniți. Salariul unui deputat a crescut, iar salariul unui român de rând a scăzut! Pentru acest lucru ați primit mandatul românilor? Dați-i o bilă neagră ministrului muncii, Lia Olguța Vasilescu, și o să aveți o bilă albă în fața cetățenilor! VOTAȚI MOȚIUNEA!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro