Sari direct la conținut

Un focar de pesta porcina africana confirmat intr-o gospodarie din Satu-Mare

HotNews.ro

Autoritatile au confirmat, vineri, existenta unui focar de pesta porcina africana intr-o gospodarie din comuna Micula, judetul Satu-Mare, anuntand mai multe masuri pentru prevenirea extinderii bolii, intre care sacrificarea celor 13 porci din gospodaria afectata, informeaza News.ro. Presedintele Autoritatii Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Branescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentantii Comisiei Europene termenii in care se va adopta decizia privind zona aflata sub restrictii, masurile care trebuie respectate de Romania si perioada pentru care acestea vor fi aplicate, potrivit ANSVSA.

Potrivit unui comunicat de presa remis, vineri, de Autoritatea Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), specialistii din Satu-Mare au diagnosticat, in 10 ianuarie, porcii dintr-o gospodarie din comuna Micula ca fiind afectati de pesta africana, iar probele biologice prelevate au fost trimise in aceeasi zi la Laboratorul National de Referinta din cadrul Institutului de Diagnostic si Sanatate Animala, confirmandu-se a doua zi suspiciunea.

„Imediat ce DSVSA Satu-Mare a fost notificata despre aparitia de cazuri de imbolnavire a unor porci dintr-o gospodarie din comuna Micula, suspicionandu-se prezenta pestei porcine africane, au fost impuse restrictii de miscare a animalelor si au fost prelevate probe pentru analize”, precizeaza ANSVSA.

Conform procedurilor, Centrul Local de Combatere a Bolilor si DSVSA Satu-Mare au luat mai multe masuri de prevenire si extinderii bolii, intre care uciderea celor 13 porci domestici din gospodaria afectata, cadavrele fiind incinerate. De asemenea, s-a facut dezinfectia gospodariei, a spatiilor in care stau animalele, a aleilor, a perimetrelor si a obiectelor potential contaminate. A mai fost facut recensamantul porcilor din vecinatatea gospodariei afectate si au fost stabilite o zona de protectie si de supraveghere in jurul focarului.

ANSVSA mai spune ca a notificat structurile abilitate de la nivel national si din cadrul Uniunii Europeane, precum si Organizatia Mondiala a Sanatatii Animalelor, despre confirmarea acestui focar de pesta porcina africana pe teritoriul Romaniei.

In 14 ianuarie, presedintele ANSVSA, Geronimo Branescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentantii Comisiei Europene termenii in care se va adopta decizia privind zona aflata sub restrictii, masurile care trebuie respectate de Romania si perioada pentru care acestea vor fi aplicate.

„Reamintim ca, in aceasta zona va fi interzisa miscarea suinelor domestice, a produselor si a subproduselor, a materialului seminal, ovulelor si embrionilor provenite de la acestea”, mai arata comunicatul ANSVSA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro