Sari direct la conținut

Prestigiosul premiu Olof Palme 2017 acordat la Stockholm scriitoarei romane Hedi Fried

HotNews.ro
Heidi Fied, Foto: AGERPRES
Heidi Fied, Foto: AGERPRES

Institutul Cultural Român de la Stockholm și Ambasada României în Regatul Suediei anunta acordarea Premiul Olof Palme pe 2017 scriitoarei suedeze de origine română Hédi Fried. Conform motivației juriului, premiul i-a fost oferit pentru „eforturile neobosite de apărare a egalității în drepturi a tuturor oamenilor, precum și pentru munca de o viață de a face cunoscute atrocitățile produse de nazism și rasism, violență și prejudecăți”.

„Acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine. Nu înțeleg foarte bine de ce mi-a fost acordat acest premiu, întrucât ceea ce fac mi se pare foarte firesc, dar îl apreciez cu adevărat.”, declară Hédi Fried cotidianului suedez Dagens Nyheter.

Începând cu anul 1987, premiul Olof Palme se acordă anual celor care și-au adus o contribuție importantă împotriva rasismului, pentru drepturile omului, înțelegere internaționale, pace și securitate comună.

Hédi Fried (n. 1924 la Sighet, actualul Sighetul Marmației) a fost deportată în timpul celui de-al doilea Război Mondial, împreună cu o mare parte din populaţia de origine evreiască din zonă. A supravieţuit lagărelor de la Auschwitz şi Bergen-Belsen, iar după război şi-a găsit adăpost în Suedia, la invitaţia Crucii Roşii.

Este autoarea a cinci cărţi cu conţinut autobiografic, trei dintre acestea fiind traduse şi în limba română: Frânturi dintr-o viaţă. Drumul la şi de la Auschwitz, A treia viaţă, Pendulul Vieţii – Fragmente, experiente, reflecţii – Date istorice şi îndrumător pentru profesori. În 1998, Guvernul suedez i-a acordat medalia Illis Quorum, pentru merite civile deosebite. Este de asemenea laureata Premiului cultural al editurii Natur & Kultur şi Doctor Honoris Causa al Universităţii din Stockholm.

În anul 2015, lui Hédi Fried i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.

În ciuda vârstei înaintate, Hédi Fried continuă să participe activ la diverse programe de rememorare a Holocaustului, atât în Suedia, cât şi pe plan internaţional.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro