Spectacol aniversar Ileana Iliescu la Opera bucuresteana
Opera Națională București vă invita duminică, 29 octombrie 2017, ora 18:30 la o seară aniversară dedicată artistei emerite Ileana Iliescu, pentru îndelungata și prodigioasa sa carieră artistică, recunoscută pe plan național și internațional. Cu această ocazie va avea loc spectacolul-eveniment ,,Un minut de dans sau Uf!!! și TragiComedy” marca Gigi Căciuleanu. În prima parte a serii publicul se va putea bucura de evoluția pe scenă a maestrului Gigi Căciuleanu, în spectacolul a cărui regie și coregrafie o semnează, anunta ONB.
Coregraful a dedicat spectacolul-eveniment celebrei balerine: ,, Pe Ileana Iliescu am cunoscut-o și am admirat-o fără rezerve întâi și-ntâi ca spectator. Eram încă pe băncile școlii când Ileana Iliescu strălucea deja nu numai pe scena Operei din București, dar și în marele teatre de balet ale lumii, devenind imediat, foarte tânără fiind, o stea de neînlocuit. O priveam cu ochii larg deschiși și cu bătăi de inimă. Parcă priveam un superb film de aventuri! O tehnică de brici și o bucurie de a dansa rar întâlnite. Una din cele mai extraordinate “lebede negre” din câte mi-a fost dat să văd!
Apoi am redescoperit-o cu privirea colegului de scenă, la intrarea mea în Operă. Unul din primele mele roluri era cel al “marionetei scoțiene” din Copellia, și de abia așteptam actul doi ca s-o admir pe Luli-Swanilda cu câtă nebunie frumoasă și de uragan își juca fiecare apariție. Apoi foarte curând, dar cu câtă emoție, am avut privilegiul de a o avea ca parteneră. Nu am dansat împreună decât puțin, dar a fost o întâlnire de neuitat pentru mine acel duet din “Un American la Paris”: Lulli – Parizianca, eu – Americanul. Sunt deci de trei ori fericit să-i pot oferi Ileanei Iliescu, de ziua ei, ceea ce am mai de preț: un spectacol! La mulți ani, Luli!”
Sub direcția artistică a coregrafului Gigi Căciuleanu vor evolua pe scenă balerini ai Operei Naționale București alături de cuplul de dansatori, Ana Vișan și Valentin Stoica. Matei Derșidan (Les Atelliers Nomade) a creat scenografia și mapping-ul video, iar light design-ul poartă semnătura lui Cristian Simon.
Spectacolul cu noua sa premieră, “TragiComedy”, în partea a doua a serii, promite să fie unul special și datorită viziunii regizorale originale a unei primi părți, “Un minut de dans sau Uf!!!”, inspirat de “chinurile” creației, după cum însuși declară:
,,Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipseşte decât un minut de dans, înainte de partea finală. Acest minut de dans, îl voi re-inventa, la fiecare spectacol, în prezenţa publicului. Iar protagoniştii, compozitorul muzicii si cuplul de dansatori, Ana Vișan si Valentin Stoica, vor trebui să “facă faţă”, să se adapteze stării “de urgenţă”, fanteziei sale de moment, trebuind să memorizeze partitura coregrafică şi bineîţteles pe cea muzicală, create ambele pe moment, s-o integreze şi s-o interpreteze, cât se poate de bine. Pentru a fi în măsură să prezente imediat publicului piesa în forma sa finală.
La fiecare reprezentaţie, coregraful şi compozitorul vor fi nevoiţi să-şi pună picioarele în apă rece pentru a produce de fiecare dată, în prezenţa publicului, o secvenţă inedită. Muzica îi aparăine “omului orchestră” Paul Ilea (SENSOR / KULT STUDIO) căruia i-am cerut să plece de la temele cele mai cunoscute şi populare ale “colegului” său întru muzică şi ”trăznăi”: Wolfgang Amadeus Mozart. Cu condiţia să le re-creeze apoi în felul său cu cât mai multă “drăgăstoasă ireverenţă”. Întreg spectacolul este conceput de fapt în jurul complicatului şi deseori “nebunului” proces creator necesar pentru a obţine chiar şi un singur minut de dans. Datorită acestei improvizaţii de fiecare seară, spectacolele vor deveni cât se poate de diferite unul de celălalt…
SI, PRIN URMARE, FIECARE SPECTACOL VA FI UNIC.
Chinurile creaţiei pentru artişti! … Dar o re-creaţie de fiecare seară, pentru spectator… Uf !!!”