Sari direct la conținut

Spectacolul de teatru Plastic va avea premiera oficiala pe 25 martie, la ARCUB

HotNews.ro
Spectacolul Plastic, Foto: ArCuB
Spectacolul Plastic, Foto: ArCuB

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București continuă să aducă publicului producții contemporane, ce mizează pe teme de interes general și social. Un astfel de exemplu este noul spectacol de teatru, Plastic de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. Premiera oficială va avea loc pe data de 25 martie 2017, cu două reprezentații, de la ora 16:00 și ora 19:30 la Sala Mare din str. Lipscani, nr. 84-90.

Spectacolul, din distribuția căruia fac parte actori cunoscuți, precum Bogdan Dumitrache, Cristina Toma, Istvan Teglas, Ciprian Nicula, Nicoleta Lefter / Ioana Mărcoiu, atinge o temă de actualitate: presiunea pe care o pune societatea pe umerii fiecăruia dintre noi, pentru a fi la modă și acceptat de cei din jur. Plastic spune povestea unui cuplu modern. Un El, medic, dispus să facă orice pentru a căpăta valoare în ochii soției, o Ea, artist, asistentă a unui artist contemporan cunoscut, Serge Haulupa. Dincolo de carierele lor, sunt părinții unui copil aflat la pubertate, care filmează tot ceea ce vede. O familie tipică, ce încearcă să țină pasul cu tendințele secolului al XXI-lea: succesul, acumularea de material, vacanțele luxoase etc. Pentru că nu fac față, decid să angajeze o femeie care să îi ajute cu treburile casnice. Prezența acesteia, care vine dintr-un mediu diferit, generează involuntar situații jenante și scoate la suprafață conflicte tacite. Femeia de serviciu devine confidenta mamei, ajutorul fiului, prietena tatălui și muza lui Haulupa, artistul care pare să guverneze această lume tot mai confuză.

Cu acest text, Marius von Mayenburg dezvoltă temele și procedeele folosite în textele anterioare, aducând în fața publicului noi nuanțe despre existența cotidiană a familiei contemporane înstărite. Regizorul Theodor-Cristian Popescu decupează atent toate temele abordate de autor, dozând eficient impactul fiecărei noi scene asupra publicului. Velica Panduru imaginează un decor minimalist și elegant, cadru perfect pentru sufrageria unei artiste, dar și spațiu de desfășurare pentru un artist contemporan la modă. Muzica semnată de Lucian Ban, pianistul de jazz new yorkez de origine română, punctează fin trecerile personajelor de la o stare la alta, urmărind gradual transformarea unei lumi realiste într-o instalație artistică atipică.

„Plastic” e o satiră ce trage din toate pozițiile în toate direcțiile. Marius von Mayenburg dezvoltă și amplifică procedeele din Urâtul și Perplex, parcă nevrând să mai rateze nimic. Viața unor oameni bine intenționați din clasa mijlocie, acest acvariu frumos/kitchos pare un tăvălug ce nivelează fără să vrea orice relație ce ar trebui, în teorie, să funcționeze. Căci ei au renunțat la orice raport de forță în familie, în profesie, în artă., spune Theodor-Cristian Popescu, regizorul spectacolului.

Pe 25 martie 2017, de la orele 16:00 și 19:30, sunteti asteptati la ARCUB, pentru premiera oficială a spectacolului Plastic de Marius von Mayenburg, un spectacol despre presiunile sociale care dezvoltă conflicte în familia modernă.

PLASTIC, de Marius von Mayenburg

traducerea Elise Wilk

Distribuția: Bogdan Dumitrache, Cristina Toma, Istvan Teglas, Ciprian Nicula, Nicoleta Lefter / Ioana Mărcoiu*

Regia: Theodor-Cristian Popescu

Scenografia: Velica Panduru

Muzica: Lucian Ban

Light-design: Alexandros Raptis

Video și graphic design: Ioana Bodale

Producător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/ și http://bilet.ro/sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.

Prețuri: 35 lei (Categoria I) și 25 lei (Categoria II).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro