Sari direct la conținut

Cine este Marian Neacșu, propunerea PSD pentru funcția de Secretar General al Guvernului

HotNews.ro
Marian Neacsu, Foto: AGERPRES
Marian Neacsu, Foto: AGERPRES

După excluderea din PSD și trecerea pe la partidul lui Victor Ponta, Pro România, Marian Neacșu ajunge iar într-o funcție de stat, fiind propunerea PSD pentru postul de Secretar General al Guvernului. Neacșu, în vârstă de 57 de ani, este în prezent membru în conducerea ANRE, unde a ajuns și cu sprijinul PSD în vara lui 2019.

De la excluderea din PSD la coordonarea campaniei electorale pentru Pro România

Marian Neacșu, la un moment dat secretar general al PSD în timpul președinției lui Liviu Dragnea, a fost exclus din partid în noiembrie 2018, ca urmare a puciului încercat împotriva lui Dragnea, fiind unul dintre inițiatorii scrisorii nemulțumiților care cereau demisia acestuia din fruntea partidului.

Ulterior, în februarie 2019, Neacșu s-a înscris în partidul lui Victor Ponta, Pro România, pentru care a condus campania pentru alegerile europarlamentare.

Neacșu spunea la vremea respectivă, într-un mesaj postat pe Facebook, că nu i-a fost ușor să plece din PSD, după mai bine de 20 de ani.

El le transmitea atunci celor care „se vor grăbi” să catalogheze gestul său drept „un act de trădare” că înainte de a face acest pas a parcurs toate căile statutare în interiorul partidului.

„Din păcate însă, de o bună bucată de vreme, orice dezbatere de idei în PSD a fost suprimata, iar oricine are curajul să se opună ideilor Liderului Maxim este minimalizat, ridiculizat, calomniat și, în cele din urmă, anihilat din punct de vedere politic. Cu tot regretul pentru mulți dintre colegii cu care am dus, umăr la umăr, importante lupte politice de-a lungul acestor ani, nu mai pot fi părtaș la așa ceva”, afirma fostul secretar general al PSD.

Ajuns la ANRE cu susținerea PSD

În iunie 2019, Neacșu a fost votat în Parlament vicepreședinte ANRE, arbitrul pieței Energiei. PSD l-a susținut atunci și votat pentru această funcție.

De altfel, singura tangență a lui Neacșu cu domeniul energetic a fost un job part-time de consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui ANRE, Dumitru Chiriță, în 2017. Atunci, întrebați de HotNews.ro care sunt atribuțiile lui Marian Neacșu, reprezentanții ANRE au răspuns că „asigură asistenţă în activitatea Preşedintelui ANRE în relaţia cu Parlamentul României, Guvern şi alte autorităţi publice centrale şi locale”. Neacșu a fost angajat cu un nr. de 4 ore/zi, pe o perioadă determinată, potrivit ANRE.

Condamnarea penală

Neacșu a fost deputat PSD de Ialomița între 2008-2016. Nu a mai putut însă candida pentru un nou mandat, pentru că, în februarie 2016, a fost a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, pe motiv că și-a angajat fiica la biroul parlamentar.

Averea lui Marian Neacșu

Neacșu este asociat la Estrella Imex SRL, care se ocupă de cultivarea cerealelor și acționar la SC Pui de Carne Slobozia. De altfel, cariera și-a început-o ca șef la IAS Slobozia. Apoi a fost director la SC Morăritul SA.

În declarația de avere, Neacșu apare ca având un apartament în Slobozia, cumpărat în 1992, și o casă de vacanță în comuna Crișan, județul Tulcea, a cărei construcție a fost finalizată în 2009.

Citește aici declarația de avere a lui Marian Neacșu

Citește aici declarația de interese

Studii și alte funcții ocupate

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Neacșu a terminat Facultatea de Studii Economice de la Craiova în 1982 și are un master în domenul „Studii de Securitate și Apărare”, din anul 2013, la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir.

A mai făcut și cursurile “Tehnici superioare de nutriţie a animalelor” „Formularea reţetelor de furajare asistată de calculator”.

A fost vicepreședinte al Camerei Deputaților și apoi chestor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro