Sari direct la conținut

Albastru. La punctul de fierbere al culorii – expozitia artistei Oana Nastasache, la Targu-Mures

HotNews.ro

Fascinația Oanei Năstăsache față de albastru e contagioasă. Această culoare – una care a dus o existență faimoasă și seducătoare de-a lungul istoriei artei, variindu-și nuanțele într-o plajă largă de semnificații, între spiritualitate și „odele” feministe ale masculinității – a devenit o prezență mercurială în arta ei. Lucrările prezentate în această expoziție au fost create între 2014 și 2015, în secvențe recurente de cercetări intense în căutarea expresiei picturale sub vraja albastrului. S-a ajuns la un punct de fierbere, care se traduce prin vâscozitatea ca de lavă a culorii incandescente pe măsură ce irizează multe dintre abstracțiuni. Expozitia va fi vernisata vineri, 28 Octombrie, ora 18:00, la Camera K’arte (str. G. Enescu nr. 2, Târgu-Mureș).

Forța lor de atracție poate fi asociată echilibrului fin dintre mișcarea iluzorie, profunzimea spațială vibrantă și formele geometrice plane care ni se înfățișează răspicat, ca semne constante că pânza este în primul și ultimul rând o suprafață, în ciuda aparenței unui câmp magnetic generat. Nu surprindem nici un element compozițional predominant, doar tensiune creată cu mare atenție. Oana pare a ne permite cu parcimonie o secundă de ambiguitate acolo unde percepția senzorială domină conștientizarea aparenței și virtualul invadează materialul. Și chiar în clipa în care ne acomodăm cu acest tărâm al imaginației, intrigați de jocul intim dintre linii, forme și culori, ea ne trage imediat înapoi, ca și cum ar spune „nu, nu, aceasta e doar pânză, vopsea și tehnică; ești doar om, carne și os, cu simțuri lesne de înșelat…”

Oana Năstăsache (n. 1991, Galați) trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. În practica sa artistică, ea este mereu în căutarea coerenței prin intermediul unei geometrii rafinate și așezate cu meticulozitate, a improvizației gestuale și a hazardului liber, elemente adeseori situate într-un contrast plin de energie. Lucrările sale au fost expuse în muzee de artă în Cluj și Galați. A făcut parte din expoziții de grup, ca de pildă: „StartPoint Prize Romania 2015”, Centrul de Artă Victoria, București (iunie, 2015); „Rumble in the Jungle”, Galeria Casa Matei, Cluj (aprilie, 2015); „Wild Awake”, Lateral Art Space, Fabrica de Pensule, Cluj (martie, 2015); „Group Exhibition”, expoziție de apartament, Berlin (iunie, 2014). Lucrările sale au fost de asemenea expuse la ArtSafari, București (mai, 2015).

Expoziția este deschisă până duminică, 20 noiembrie 2016.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro