Expozitia "Fotografia, de la pasiune la cariera", de duminica, la Muzeul Satului
Expoziţia „Fotografia, de la pasiune la carieră”, în cadrul căreia vor fi expuse lucrări realizate de elevii participanţi la tabăra cu acelaşi nume, va fi deschisă, duminică, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Potrivit unui comunicat al Muzeului, citat de Agerpres, tabăra a fost organizată în perioada 30 august – 2 septembrie de Centrele Europe Direct Argeş, Bistriţa, Comăneşti (judeţul Bacău) şi Maramureş, sub îndrumarea fotografului Cătălin Munteanu.
Tabăra şi-a propus dezvoltarea abilităţilor tinerilor în domeniul fotografiei, stimularea creativităţii, simţului artistic şi diversificarea opţiunilor lor de carieră, 24 de elevi din patru judeţe beneficiind de sesiuni teoretice şi practice în domeniul fotografiei, care au surprins aspecte legate de stilul de viaţă local şi valori etnografice, istorice şi turistice specifice zonei Sibiu.
Expoziţia va fi deschisă până pe data de 21 octombrie.