Sorin Zlat, cel mai premiat pianist de jazz roman ai ultimilor ani, concerteaza la Londra
Pianistul de jazz, clarinetistul şi compozitorul român Sorin Zlat și muzicienii cvartetului său prezintă, în seara aceasta, pe una dintre cele mai importante scene londoneze, la centrul cultural Kings Place, un concert inspirat din viața și opera poeţilor francezi Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine, dar și din atmosfera efervescentă din jurul Chas & Goodall Playing Card Factory, centru al inovaţiei tehnologice şi al creativităţii artistice aflat în anul 1872 în imediata apropiere a casei din boemul cartier londonez Camden în care locuiau cei doi poeţi, informeaza ICR Londra.
Cvartetul „Sorin Zlat” este alcătuit din: Sorin Zlat – pian, Mihaela Alexa – voce, Marco Quarantottom – tobe și Michele Montolli – chitară-bas. Creaţiile lui Sorin Zlat sunt influenţate de mari nume din istoria genului precum Dizzy Gillespie, Miles Davis, Thelonious Monk sau John Coltrane, oferind un deliciu muzical atât cunoscătorilor, cât și celor care descoperă abia acum muzica de jazz.
Muzica cvartetului va transpune muzical, cu sound-ul său atractiv și modern, o poveste despre creativitate, experiența emigrației și despre iubire. Evenimentul a atras deja atenţia publicațiilor de jazz din Marea Britanie, site-ul londonjazznews.com recomandând concertul ca pe una dintre atracţiile de gen ale lumii octombrie, în timp ce revista Reaction se referă pe larg la tema originală a concertului.
Proiectul este realizat de Fundaţia Rimbaud and Verlaine din Londra, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra. Fundaţia Rimbaud and Verlaine este unul dintre partenerii constanţi ai ICR Londra, alături de care am realizat, de-a lungul anilor, mai multe proiecte dedicate Zilei Francofoniei, şi nu numai.