Doua evenimente ce anunta noua stagiune a copiilor, la TNB
Sâmbătă 24 septembrie 2016 şi sâmbătă 8 octombrie 2016, de la ora 11.00, la Sala Media, cei mai mici spectatori sunt invitati la două evenimente ce anunţă deschiderea stagiunii Teatrului Naţional pentru Copii ABRACADABRA. Copii, insotiti de parinti sau bunici, sunt invitati sa vina costumaţi pentru ca la acest eveniment ei vor deveni Eroi din Poveşti în Împărăţia Teatrului.
Povestea spune că, în anul 6102, în centrul Bucureştiului va poposi ÎMPARATUL TEATRU. Împreună cu suita, Împaratul va “împărăţii” locul şi îl va transforma într-un spaţiu unde Teatrul va avea întâietate.
Am crezut că mai avem mult timp să-l aşteptăm. La o privire mai atentă ne-am dat seama că există o greşeală în redactarea poveştii. Am întors anul, l-am privit în oglindă şi am realizat că 6102 este de fapt 2016.
Emoţia faptului că nu mai avem timp să pregătim întâmpinarea a făcut să ne răzgândim şi să cerem ajutorul Magicianului Poveştilor şi asistenţilor lui. I-am scris, iar răspunsul a venit repede: “Eu pot, eu sunt Magician”! Apoi, el a luat legătura cu Împăratul Teatru şi aşa am putut afla întreaga desfăşurare a evenimentului.
În mod excepţional, aceste spectacole au loc sâmbăta!
Copiii, vor intra pe poarta Împărăţiei Teatrului, vor trece prin Pădurea Fermecată a Culiselor – unde Prinţul Ecou vă aşteaptă cu o mare încercare. Pentru a ajunge la Împărăteasa Scenă, va trebui să faceţi cunoştinţă cu Magicianul Mişcării, dar şi cu Prinţesa Vorbă Dulce şi Prinţul Cântecel.
Multe surprize ii aşteaptă pe copii în Împărăţia Teatrului. Copii sunt invitati sa vina costumaţi, pentru că ei vor fi actorii principali ai acestor evenimente. Dacă nu ajunge Împăratul Teatru, vor fi alesi dintre dumneavoastră un Împărat şi o Împărăteasă, care se va numi Cortina.
Nouă stagiune a Teatrului Naţional pentru Copii vă invită să deveniţi Eroi din Poveşti în Împărăţia Teatrului!