Sari direct la conținut

Expozitia 'Normalitate, ce cuvant brutal!', de joi, la MNAC

HotNews.ro

Expoziţia „Normalitate, ce cuvânt brutal!”, care propune o explorare artistică a dizabilităţii în care arta vizuală este accesibilă şi celor care nu văd, iar dansul devine posibil şi pentru oamenii cu dizabilităţi motorii, se va deschide joi la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC).

Potrivit Agerpres, expoziţia, curatoriată de Cristian Neagoe, include lucrări noi de artă vizuală ale artiştilor Ivana Mladenovic, Mihai Barabancea şi Mircea Topoleanu şi performance-uri de Cosmin Manolescu, Monotremu, Paul Dunca & Virginia Lupu, artişti cu o experienţă îndelungată de colaborare cu persoane marginalizate social.

„Vizitatorii vor avea ocazia să testeze perspectiva mai multor tipuri de privare în cadrul tururilor ghidate, organizate în parteneriat cu Asociaţia Metodelor Alternative de Integrare Socială. Pentru grupurile de vizitatori cu dizabilităţi vor fi organizate tururi ghidate cu sprijinul Asociaţiei Tandem. (…) Întreaga expoziţie este accesibilizată pentru persoanele cu dizabilităţi motorii, senzoriale sau psihice”, precizează comunicatul.

Vernisată în prezenţa ministrului Culturii, Corina Şuteu, expoziţia va putea fi vizitată până pe 6 octombrie, se arata in comunicatul Agerpres.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro