Seara japoneza dedicata romanului "Naufragii" de Akira Yoshimura la Libraria Humanitas Cismigiu
Luni, 30 mai, ora 19.00 sunteti asteptati la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o seară japoneză dedicată romanului Naufragii de Akira Yoshimura, unul dintre cei mai importanţi prozatori niponi din a doua jumătate a secolului XX.
Invitaţii acestei seri sunt Ioana Bâldea Constantinescu şi Andrei Crăciun, scriitori şi jurnalişti şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” din cadrul Universităţii Româno-Americane. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
În partea a doua a evenimentului, plecând de la tematica romanului, va avea loc prezentarea Marea, peştii şi anotimpurile în viaţa japonezilor. Vom discuta despre simbolurile şi temele marine în civilizaţia şi cultura japoneză pornind de la cazul particular al sărbătorii naţionaleTango no sekku, dedicate copiilor şi părinţilor. Vor fi expuşi şi prezentaţi publicului koinobori, peşti ornamentali din hârtie, specifici acestei sărbători.
Accesul la eveniment se face în baza unei rezervări la numărul de telefon 021.311.40.01 sau pe adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până la data de 30 mai, ora 18.30.
„Yukio Mishima spunea adesea că Akira Yoshimura este cel mai bun scriitor dintre noi toți.“ (Setsuko Tsumura, Télérama)
Inspirat dintr-o veche legendă niponă, romanul al cărui erou este Isaku, un copil de nouă ani, ne poartă în mijlocul unei comunităţi izolate, încremenită în tradiţii, al cărei ritm este dictat de succesiunea anotimpurilor.
Ni se înfăţişează o lume a pauperităţii, unde oamenii de la marginea mării se îndeletnicesc cu pescuitul, fac sare, pentru a o vinde în alte sate în schimbul cerealelor, se îndrăgostesc şi cad pradă geloziei, ducând o viaţă apăsătoare, peste care pluteşte mereu neliniştea aşteptării. Însă tradiţia de a atrage prin focurile întrebuinţate la făcutul sării vapoarele comerciale, o-fune-sama, ne dezvăluie violenţa primitivă a comunităţii care, deşi crede în perpetuarea sufletelor celor morţi, este obligată să ucidă pentru a supravieţui.
„Yoshimura evocă vechea tradiție japoneză a pescuitului într-o manieră extraordinar de minuțioasă, realizând un tablou de o verosimilitate remarcabilă. Naufragii este o lectură pe care n-o veți putea uita.“ (Los Angeles Times).
AKIRA YOSHIMURA s-a născut la Tokyo în 1927 și a murit în 2006 la Mitaka. Este autorul a peste douăzeci de romane, culegeri de povestiri și eseuri. Multipremiat pentru romanele și povestirile sale, majoritatea bestselleruri în Japonia, Akira Yoshimura se inspiră din vechile legende, din istoria recentă a Japoniei, din cotidian – incluzând chiar rubricile de fapt divers –, precum și din propria biografie. Temele recurente care apar sunt libertatea, vinovăția, supraviețuirea sau inadaptarea. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Supliciul unei adolescente (Shojo kakei, 1959; Humanitas, 2006), Ishi no Bisho (Surâsul pietrelor, 1962; Humanitas, 2006), Hoshi e no tabi (Călătorie spre stele, 1966), care i-a adus Premiul Osamu Dazai, Toi hi no senso (Războiul vremurilor îndepărtate, 1978), Naufragii (Hasen, 1982), Hagoku (Evadare, 1983), pentru care a primit Premiul Yomiuri, Kari shakuhō (Libertate condiționată, 1988), Amerika Hikozo (Hikozo, 1999). În 1997 a devenit membru al Academiei de Artă din Japonia, al cărei Premiu pentru literatură i se decernase în 1987. În 2006 i s-a conferit Ordinul Soarelui Răsare.