Peste 500 de imigranti, salvati de pe Mediterana in timp ce incercau sa ajunga din Libia in Italia
Peste 500 de imigranti au fost salvati sambata din barci supraaglomerate ale traficantilor in apropiere de regiunea de coasta a Libiei, cu iesire la Marea Mediterana, de autoritati italiene si irlandeze, relateaza Associated Press, citata de Mediafax.
La operatiunile de sambata de pe Marea Mediterana pentru combaterea traficantilor de persoane, s-a alaturat si Irlanda care a trimis luna trecuta o nava militara in acest scop.
Vasul Le Roisin, trimis de armata irlandeza pentru a participa la operatiunile de cautare si salvare a celor care traverseaza ilegal Marea Mediterana, a salvat 123 de imigranti, dintr-o barca gonflabila de 12 metri lungime, fiind recuperat si corpul unui barbat.
Alti 101 imigranti au fost salvati dintr-o barca gonflabila de un vas al Marinei italiene, iar paza de coasta italiana a anuntat ca a recuperat inca 322 de imigranti dintr-o barca plutind in larg.
In conditiile in care nu se mai gasesc locuri in adaposturile pentru imigranti, un vas al Marinei italiene (Vega) s-a indreptat spre Reggio Calabria, un port din sudul Italiei, transportand 135 de supravietuitori si corpurile a 45 de persoane, recuperate in cursul unor operatiuni de vineri, cand ar fi fost salvati 2.000 de imigranti in total.
