Sari direct la conținut

Platforma online dedicata miscarii dadaiste, lansata in limba romana

HotNews.ro

Platforma interactiva online dada-data.net, care isi propune sa perpetueze mostenirea dadaismului prin intermediul noilor tehnologii, a fost lansata sambata in limba romana, scrie Agerpres. Evenimentul are loc in contextul celebrarii a 100 de ani de la fondarea miscarii dadaiste si a 120 de ani de la nasterea lui Tristan Tzara.

Ceremonia a avut loc in prezenta ambasadorului Elvetiei, Jean-Hubert Leber si a ambasadorului Frantei, Francois Saint-Paul. De asemenea, la eveniment a participat presedintele Institutului Cultural Roman, Radu Boroianu.

Platforma dada-data.net a fost descoperita cu ajutorul jurnalistului Nicolas Don, care a facut o scurta incursiune pe pagina de net. Potrivit ICR, scopul pe care si-l propune aceasta platforma interactiva nu este doar acela de a crea un sentiment de nostalgie in randul adeptilor acestei miscari artistice atipice, dar si de a aduce un suflu nou, in ideea de a atrage curiozitatea noii generatii. Site-ul, care a fost lansat oficial pe 5 februarie, contine un anti-muzeu web, DADA-Depot, si este realizat pe baza unor exercitii interactive in rafala, denumite „Hacktions Dada”. Aceste sectiuni vor fi lansate progresiv in limba romana, pe baza unui calendar previzional stabilit in patru etape, cu o frecventa saptamanala.

In cadrul evenimentului a avut loc si o videoconferinta cu initiatorii proiectului digital inovator, David Dufresne si Anita Hugi.

Dada-Data este un proiect digital international, realizat in co-productie cu radioteleviziunea elvetiana SRG-SSR, postul de televiziune franco-germana Arte si studio-ul canadian Akufen.

Evenimentul a fost organizat de Ambasadele Elvetiei si Frantei, Institutul Francez, Institutul Cultural Roman si ARCUB in cadrul Centenarului DADA si al expozitiei TZARA.DADA.ETC, precum si pentru a marca 120 ani de la nasterea lui Tristan Tzara.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro