Gala Festivalului Studentilor Francofoni
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului studenţilor francofoni din Europa centrală şi orientală îşi deschide porţile marelui public, vineri, 15 aprilie 2016, când va avea loc Seara de Gală, prilej cu care va avea loc un spectacol menit să pună în valoare talentul, creativitatea și expresivitatea celor 80 de studenţi francofoni.
Festivalul Studenţilor Francofoni este organizat de Biroul Europa Centrală și Orientală (BECO) al Agenției universitare a Francofoniei (AUF) pentru al cincilea an consecutiv, iar anul acesta 20 de nationalităţi au pornit împreună într-o călătorie științifică, artistică și culturală. Astfel studenți din Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Georgia, Letonia, Lituania, Kazahstan, Macedonia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Senegal, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria, reuniţi la București prin intermediul limbii franceze, au răspuns provocării de a cânta în franceză, de a învăţa să danseze, de a scrie scenarii și de a regiza, de a improviza teatral, de a realiza emisiuni radio sau de a face expermimente și de a descoperi principii ale fizicii. Producţiile lor vor fi prezentate în seara de Gală, vor fi supuse jurizării şi cele mai bune vor fi premiate pe măsură.
Sub tema « Impreună », ediţia Festivalului studenţilor francofoni se va încheia cu o Seară de Gală ce va avea loc vineri, 15 aprilie, la Centrul Naţional de Artă « Tinerimea Română », de la ora 19.00. Va fi o sărbătoare a tinereţii, a solidarităţii, a diversităţii, a curiozităţii, a talentului, a creativităţii și a francofoniei, sustin organizatorii.
Gala va fi deschisă de personalităţi marcante. Vor pronunţa alocuţiuni dl Sergiu Nistor, Consilier prezidenţial, reprezentantul pentru Francofoniei al Președintelui României, Dl Daniel Tănase, Director general pentru Afacerile globale în cadrul Ministerului Afacerilor externe și Dna Alexandra Bogdan, Consilier pe lângă Cabinetul Primului-Ministru.
Programul Galei va cuprinde așadar reprezentaţiile atelierelor de coregrafie, improvizaţie teatrală, descoperiri și cântec, finala concursului „Intrebări pentru un francofon”, acordarea premiilor câştigătorilor, dar și multe alte surprize pregătite pentru participanti.
« Intrarea publicului la gală este liberă, însă pentru că spectacolul se va desfașura în limba franceză, spectatorii ar trebui să fie vorbitori de limba franceză și dorinici ca timp de două ore să asiste la o sarbătoare a diversităţii și a solidarităţii, a creativităţii și a talentului francofon » a declarat Georgiana Rusu, responsabilă de comunicare, în cadrul BECO al AUF.
Evenimentul este organizat de Biroul Europa Centrală și Orientală al Agenției universitare a Francofoniei, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucuresti, Universitatea din București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică « I.L. Caragiale », Grupul Ambasadelor, delegațiilor și instituțiilor francofone din România, Delegația Valonia-Bruxelles, Institutul francez din București, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica și Inginerie Nucleară Horia Hulubei Editura Sigma, Libraria Kyralina, Paralela 45, Business Event & Travel, Thales, Michelin, Orange România, Rue de la Paye, BRD, KPMG, Renault, Radio România International, Radio France International.
Agenția universitară a Francofoniei este o asociație internațională de universități francofone cu peste 800 de instituții membre în peste 100 de țări, având misiunea de a sprijini mediul academic francofon de pretutindeni.