Compania de teatru Saitama din Japonia deschide Festivalul International Shakespeare de la Craiova
Editia din acest an a Festivalului International de Teatru de la Craiova care se va desfasura in perioada 14-16 aprilie va fi deschisa oficial cu spectacolul „Richard II” in interpretarea trupei Teatrului Saitama din Japonia sub conducerea renumitului regizor Yukio Ninagawa.
Cele doua reprezentatii ale piesei „Richard II” vor fi gazduite de Teatrul National Marin Sorescu din Craiova, joi, 14 aprilie si vineri, 15 aprilie, incepand cu orele 19.00.
Aflata pentru prima oara in Romania, trupa Teatrului Saitama propune o interpretare moderna a capodoperei schakespreariene, aducand pe aceeasi scena un numar impresionant de actori (peste 60) reunind pe mai varstnicii membri ai Saitama Gold Theatre si pe reprezentantii tinerei generatii din cadrul Saitama Next Theatre intr-o montare regizorala care i-a adus lui Yukio Ninagawa aprecierea publicului si a criticii de specialitate. Venerabilul regizor este un nume apreciat datorita unor memorabile puneri in scena ale pieselor shakespeariene. Colaborand cu teatre cunoscute din Japonia dar si din Europa, america si Canada, Yukio Ninagawa a fost distins de-a lungul bogatei sale cariere de peste sase decenii cu numeroase premii internationale.
Festivalul de teatru Shakespeare de la Craiova aniversand anul acesta ce ade-a zecea editie, este considerat de catre specialisti, drept unul dintre cele mai importante din intreaga lume. Timp de zece zile spiritul si povestile nemuritoare ale lui Shakespeare vor fi prezentate publicului din Romania prin intermediul a 46 de evenimente culturale si spectacole in interpretarea unor artisti si companii teatrale din 15 tari de pe patru continente.