Sari direct la conținut

MNLR Iasi va deschide un punct muzeal dedicat scriitorului Dimitrie Anghel

HotNews.ro
Dimitrie Anghel, Foto: Muzeul Literaturii Romane Iasi
Dimitrie Anghel, Foto: Muzeul Literaturii Romane Iasi

Muzeul Național al Literaturii Române Iași va deschide un punct muzeal la Miroslava, județul Iași, dedicat scriitorului Dimitrie Anghel, în timpul săptămânii „Școala altfel”. Este al doilea punct muzeal deschis în județul Iași de către MNLR Iași, după cel dedicat lui Cezar Petrescu, inaugurat la Cotnari în cadrul ediției din anul 2015 a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT).

Expoziția din Centrul de Informare Turistică din comuna Miroslava va reconstitui muzeografic viaţa şi activitatea scriitorului Dimitrie Anghel, valorificând fondul documentar al MNLR Iași. Expoziția cuprinde fotografii ale poetului, cu momente și oameni care au trecut prin viața sa, cărți în ediții prime și traduceri de-ale sale, fotocopii după manuscrise, reviste literare la care a colaborat, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea etc, se arata in comunicatul MNLR Iasi.

În conacul de la Corneşti, comuna Miroslava, unde s-a născut poetul Dimitrie Anghel, a existat un punct muzeal, în perioada 1971-1990. Aici erau expuse manuscrise, reviste, fotografii, cărți ale poetului. După Revoluția din 1989, punctul muzeal de la Cornești a fost închis temporar pentru restaurare, iar între anii 1990-1992, conacul, beciul și celelalte anexe au fost demolate până la fundație.

„Considerăm oportună înființarea unui punct muzeal, un prim pas în vederea reconstrucției casei în care a locuit scriitorul care face cinste comunei noastre. Inițiativa Muzeului Național al Literaturii Române Iași ne onorează și, prin aceasta, sperăm să contribuim la încurajarea turismului cultural județean. De asemenea, va fi un bun prilej pentru elevii care vor vizita expoziția în timpul săptămânii „Școala altfel” de a afla mai multe despre un important reprezentant al literaturii române.”, a declarat Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

Dan Lungu, directorul MNLR Iași: „Apreciez deschiderea autorităților locale din Miroslava pentru acest proiect și le mulțumesc pentru cooperare. Deschiderea unui nou punct muzeal este o mare bucurie și un motiv de mândrie pentru orice manager. Astfel, MNLR Iași contribuie din plin la promovarea patrimoniului literar și la reconstrucția memoriei culturale. Sper ca, împreună cu autoritățile locale, să găsim soluții și pentru reconstrucția casei scriitorului. Dimitrie Anghel merită mai mult decât o temelie năpădită de ierburi.”

Punctul muzeal „Dimitrie Anghel” devine astfel cel de-al 14-lea obiectiv aflat în componența Muzeului Literaturii Române Iași, alături de Muzeul „Ion Creangă” (deschis în 1918, primul muzeu memorial-literar din ţară), Muzeul „Vasile Alecsandri”, Mirceşti (deschis în 1928), Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul” (deschis în 1970), Muzeul „Mihai Codreanu”, (deschis în 1970), Muzeul „Vasile Pogor” (deschis în 1972), Muzeul „Otilia Cazimir” (deschis în 1972), Colecţia „Istoria teatrului românesc” (deschisă în 1976), Muzeul „Mihail Sadoveanu”( deschis în 1980), Muzeul „G. Topîrceanu” (deschis în 1985), Muzeul „Mihai Eminescu” (deschis în 1989), Muzeul „Nicolae Gane” (deschis în 1993), Muzeul „C. Negruzzi”, Trifeşti (deschis în 1995), punctul muzeal „Cezar Petrescu” (deschis în 2015).

Curatorii expoziției sunt reprezentanții MNLR Iași: Iulian Pruteanu, Oana Melinte și Corina Irimiță.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro