Rețeaua de socializare „X” a lui Elon Musk a suspendat contul văduvei lui Alexei Navalnîi, dar a revenit asupra deciziei / Explicația oferită
Rețeaua de socializare „X” deținută de Elon Musk a suspendat contul văduvei lui Alexei Navalnîi, Yulia Navalnaia, la o zi după ce aceasta l-a acuzat pe președintele Vladimir Putin că este „ucigașul” soțului ei, relatează agenția Reuters și site-ul Meduza.
UPDATE: Contul Yuliei Navalnaia a fost reactivat de „X”, fosta Twitter, la aproximativ o oră după semnalarea situației. „X” a transmis la scurt timp după reactivarea contului Yuliei Navalnaia că mecanismul platformei de apărare împotriva manipulării și a spam a concluzionat eronat că aceasta a încălcat regulile privind siguranța de pe rețeaua de socializare. Compania lui Elon Musk a declarat într-un comunicat de presă că a corectat greșeala imediat după ce aceasta i-a fost adusă la cunoștință.
„X” a mai transmis că își va îmbunătăți mecanismul automat de protecție pentru a preveni astfel de situații pe viitor.
Navalnaia și-a creat un cont pe „X” în urmă cu o zi, când a distribuit un mesaj video în care declara că va continua munca soțului ei și l-a acuzat pe președintele Vladimir Putin că este responsabil de moartea lui.
Mai mulți utilizatori ai „X”, platformă pe care Elon Musk a cumpărat-o în octombrie 2022, au relatat înainte de suspendarea contului Yuliei Navalnaia că postări ale acesteia puteau fi accesate doar prin hyperlink direct către ele, dar că acestea nu erau afișate când erau citate sau când alți utilizatori răspundeau la ele.
Încercările de a accesa mesajele Yuliei Navalnaia sunt blocate acum de un mesaj care afirmă că „Această postare aparține unui cont suspendat”. Peste 90.000 de persoane au început să o urmărească pe Navalnaia pe „X” după ce aceasta și-a creat luni contul de pe platformă.
Ce a transmis Iulia Navalnaia în mesajul publicat pe rețeaua de socializare a lui Musk
„Vladimir Putin l-a ucis pe soţul meu, Alexei Navalnîi. Putin l-a ucis pe tatăl copiilor mei. Odată cu el, (Putin) a dorit să ne ucidă speranţa, libertatea, viitorul”, a afirmat ea luni într-un discurs video către ruşi, promițând că va continua lupta răposatului ei soţ.
Navalnaia a declarat în înregistrarea video difuzată la trei zile după anunţul morţii soţului ei că va lupta pentru o „Rusie liberă” şi a făcut apel la susţinători să se opună lui Putin cu mai multă furie ca oricând până acum. Yulia Navalnaia, în vârstă de 47 de ani, mamă a doi copii, a alternat între furie şi suferinţă în mesajul său, în care a dat de înţeles că va încerca să ajute la conducerea unei opoziţii în stare de şoc.
Ea a afirmat că motivul pentru care autorităţile nu au predat încă trupul lui Navalnîi mamei sale în vârstă a fost că se aşteaptă ca urmele intoxicării cu agent neurotoxic Noviciok să dispară din corpul său.
Aliaţii lui Navalnîi au citat un anchetator rus care a declarat că autorităţile au nevoie de cel puţin 14 zile pentru a efectua diverse „teste chimice” pe corpul acestuia şi că, prin urmare, nu pot preda încă trupul.