Anul Cultural Martha Bibescu la Palatul Mogosoaia
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia vă invită duminică, 31 ianuarie la un spectacol de teatru și o lansare inedită in cadrul Anului Cultural Martha Bibescu. 2016 a fost declarat Anul Cultural Martha Bibescu.
Incepand cu ora 16:00 va avea loc spectacolul creștin ,,Diaconița Olimpiada”, adaptare după scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfânta Diaconiță Olimpiada. Spectacolul este susținut de Compania teatrală „Zona”, care a luat naştere în anul 2002 din iniţiativa câtorva artişti, actori și regizori, ca răspuns la dorinţa lor de a propune publicului proiecte creștine, recitaluri de poezie și teatru creștin. Spectacolul este interpretat de actrița Ana Calciu acompaniata de vocile lui Tomi Cristin si Florin Nan. Regia spectacolului este semnata de Marian Popescu.
Din exil, Sfântul Ioan Gură de Aur a avut o vastă corespondență, din care ni s-au păstrat 236 de scrisori adresate unui numar mare de persoane. Cele mai complexe și elaborate sunt adresate unui personaj feminin ,,Diaconița Olimpiada”.
Acțiunea spectacolului surprinde corespondența dintre Sfântul Ioan Gură de Aur și Diaconița Olimpiada. Spectacolul își propune să prezinte evoluția duhovnicească/spirituală a Diaconiței Olimpiada. Actualitatea textului adaptat constă în faptul că raspunde și marilor întrebări ale omului contemporan. Fiecare dintre noi suntem într-o continuă căutare spre împlinire și desăvârșire umană. Spectacolul ne propune o modalitate de viețuire și devenire.
Intrarea este liberă.
Cu prilejul Anului Cultural Martha Bibescu, Asociația Istoria Artei în parteneriat cu Palatele Brâncovenești organizează în data de 31 ianuarie următoarele evenimente:
De la orele 17:00, lansarea volumului Oanei Marinache – „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: de la Craiova la Paris” – volum în care sunt trecute în revistă proprietățile familiei boierești și domnești din secolul al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea, recuperând etape importante din modernizarea societății românești.
Cartea va fi prezentata de: dr. Ioana Beldiman și dr. Oana Marinache
Lansarea de carte va fi urmata, incepand cu orele 17:30, de vernisajul expoziției „Martha Bibescu 130”.
Vor fi trecute în revistă principalele repere ale vieții prințesei prin proiecția video pe Palatul Mogoșoaia, cu fotografiile Marthei Bibescu.
Prezintă: dr. Doina Mândru
Proiectul „Anul Cultural Martha Bibescu 130” a fost inițiat de Asociația Istoria Artei și finanțat de Ministerul Culturii. Evenimentele prilejuite de ziua de naștere a prințesei Martha Bibescu (28 ianuarie 1886, București – 28 noiembrie 1973, Paris) au început în data de 15 ianuarie, desfățurându-se până în 31 ianuarie 2016 la București, Sinaia și Mogoșoaia.
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești este partener în proiect, alături de Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Națională a României, Muzeul Municipiului București, Centrul Cultural Carmen Sylva Sinaia și Ordinul Arhitecților din România.