Guvernul grec le-a ordonat medicilor din sectorul privat să ajute sistemul public în fața valului record de cazuri COVID-19
Guvernul grec a ordonat joi ca medici din sectorul privat din cinci regiuni din nordul ţării să se alăture sistemului public de sănătate, care se confruntă cu un val de infectări cu coronavirus, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Grecia a început rechiziţionarea serviciilor medicilor patologi, pneumologi şi generalişti pentru a întări sistemul naţional de sănătate în faţa epidemiei, după ce doar în jur de 40 de voluntari au răspuns unui apel anterior al guvernului.
Ordinul a fost publicat joi în gazeta oficială şi va fi în vigoare timp de o lună.
Grecia a raportat miercuri 6.682 de cazuri noi de infectare şi 87 de decese. În cursul acestei luni, guvernul a impus restricţii persoanelor nevaccinate, într-o încercare de a stopa creşterea infectărilor.
Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis se va adresa joi naţiunii pentru a-i îndemna pe greci să se vaccineze.
Până în prezent, 61,8% din cei în jur de 11 milioane de locuitori sunt vaccinaţi cu schema completă, deşi autorităţile sperau la un procent de 70% până în toamnă.