Noutati editoriale Trei: Made in Sweden – Un thriller care-ti da fiori…
Volumul Made in Sweden semnat de Roslund & Thunberg, in traducerea lui Ciprian Şiulea, a aparut de curand la editura Trei.
„Absolut nebunesc, absolut extravagant şi absolut fantastic: în plus, foarte bine documentat.” – Nordjyske Stiftstidende
Totul e repetat până în cel mai mic detaliu. Secundă cu secundă. Fiecare mişcare e atent studiată. Nu va fi niciun martor care să poată reproduce exact ce s-a întâmplat. Niciun poliţist nu va găsi vreo pistă care să ducă la făptaşi.
Având la bază o poveste adevărată, Made in Sweden e un roman cu o intrigă bine condusă despre o bandă de infractori neobişnuiţi. Dar este şi o poveste despre familie, despre dragostea frăţească şi relaţia complicată dintre taţi şi fii.
„Extrem de bine scris, palpitant, captivant, vesel, tulburător, emoţionat, îţi dă fiori şi-ţi îngheaţă sângele în vene – pur şi simplu spectaculos. Made in Sweden e o piesă de categorie grea.” – Fredericia Dagblad
„Structura e perfect cinematică: scene bine construite, dialoguri vii şi acţiune atent condusă. Tema educaţiei şi-a însuşirilor cu care ne naştem e abordată cu subtilitate. Odată ce-ai început să citeşti, nu te mai poţi opri!” – Politiken
Anders Roslund este un jurnalist de investigaţii foarte apreciat şi unul dintre cei mai de succes scriitori scandinavi de romane poliţiste. Alături de Börge Hellström, a impus formula Roslund & Hellström, sub care semnează romane cu vânzări de peste cinci milioane de exemplare şi recompensate cu numeroase premii, printre care CWA International Dagger, The Glass Key şi Swedish Academy of Crime Writers’ Award. În prezent, atât la Hollywood, cât şi în Europa, se lucrează la filme şi serii TV pe baza romanelor semnate de Roslund & Hellström.
Stefan Thunberg este unul dintre cei mai cunoscuţi scenarişti scandinavi, atât pentru serii TV populare, cât şi pentru producţii cu succes de box office absolut: Hamilton şi Jägarna 2.
În timp ce Thunberg a devenit faimos ca scenarist, restul familiei sale a căpătat o cu totul altă faimă: tatăl şi fraţii lui au fost cei mai notorii jefuitori de bănci din Suedia, pe care presa i-a numit Liga Militară. Povestea lor stă la baza romanului Made in Sweden.