Sari direct la conținut

Paul Dunca prezinta The Institute of Change la CNDB

HotNews.ro
The Institute of Change, Foto: CNDB
The Institute of Change, Foto: CNDB

Spectacolul The Institute of Change prezentat de Paul Dunca va avea loc miercuri, 16 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Stere Popescu- Centrul Național al Dansului București (B-dul Mărăşeşti 80 -82). Paul Dunca realizeaza acest performance impreuna cu colegii sai Carmen Coțofană, Maria Mora, Ada Mușat, Cristian Neagoe & Dionisie Lupu.

Spectacolul este în limba engleză.

“The Institute of Change” a avut premiera în mai 2014 în cadrul Romanian Dance Showcase și a fost prezentat apoi la Centrul Național al Dansului București, la HAU2 – Hebbel am Ufer, Berlin în cadrul „25 Years After – Good Guys Only Win in Movies” (noiembrie 2014) și la Sala Radio, Cluj Napoca în cadrul Festivalului Temps d’Images (noiembrie 2014) și în cadrul Festivalului de Film Documentar ONE WORLD ROMANIA (martie 2015). Spectacolul va fi prezentat în Copenhaga în aprilie 2016 la Festivalul de Performance Art (Multimedia and Live Art Venue Warenhouse 9).

“Performance-ul dinamitează concepţiile rigide, promovează eliberarea eului de rigorile convenţiilor sociale şi de prejudecăţi. Ce identifică femeile, ce defineşte bărbaţii? Paul Dunca şi colegii săi (figuri şi corpuri uluitoare – Carmen Coţofană, Maria Mora, Ada Muşat, Cristian Neagoe, Dionisie Lupu) aruncă o provocare: câţi dintre noi am fi tentaţi să ne reinventăm, dacă schimbarea de sex ar fi facilă? ” Oana Stoica, Dilema Veche

Deși cu un vast istoric în domeniul operațiilor de remodelare a genului, THE INSTITUTE OF CHANGE sau Institutul Schimbării este acum împotriva metodelor chirurgicale și intervenţiilor medicale. Clinica oferă servicii de reeducare sexuală, tratament hormonal și procesare de gen prin noi intervenţii: expunerea totală scenică, dansul, performanţa de gen, playback-ul, cross dressing-ul, etc. Evenimentele de prezentare ale THE INSTITUTE OF CHANGE sau Institutul Schimbării nu sunt simple spectacole cu public, ci platforme sociale cu aspect dinamic și de divertisment în jurul corpului, sexului și a schimbării în general a lumii. Sub conducerea strictă a Dr.Pissadora Duncan institutul se deschide public în cadrul acestor întâlniri de socializare prin corp și dorește să dezvolte un public informat și, de ce nu, să racoleze noi pacienţi.

Paul Dunca – un activist al corpului queer – s-a născut în Bucureşti unde continuă să trăiască şi să muncească. După ce a absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Film « I.L.Caragiale » (secţia Coregrafie) şi masterul de Scriere Dramatică în cadrul U.N.A.T.C., a încercat să nu spună niciodată ‘NU’. Acesta este şi motivul pentru care munca sa are un caracter eclectic și include o expresie cât mai diversă : de la chelnerie la propria emisiune pe MTV, de la artă comunitară şi go-go la reprezentarea României ca performer la Bienala de Artă de la Veneția, de la articole în reviste glossy şi roluri in filme locale la spectacole prezentate la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti și pe scena din Judson Church, New York. Una peste alta, el este fericit atunci când se poate face util.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro