Sari direct la conținut

Fanbook, clubul de lectura pentru copii si adolescenti, revine in libraria Humanitas de la Cismigiu

HotNews.ro

Clubul de lectură Fanbook reuneşte copiii în jurul cărţilor de istorie sub tema „Izvoarele istoriei”. Gazduit de librăria Humanitas de la Cișmigiu, noul modul “Izvoarele istoriei” le dezvăluie copiilor istoria, prin cărţi ale unor autori precum Neagu Djuvara și Lucian Boia, prin întâlniri cu autorii, istorici și arheologi.

După debutul cu invitați precum Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihailescu, Oana Pelea și Marius Manole, clubul de lectură Fanbook le propune copiilor si adolescenților întâlniri cu istorici și arheologi, în București, Brasov, Cluj și Sibiu. Sâmbătă, 24 octombrie, ora 11.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la prima ediție din cele cinci programate până în luna februarie, atelierul și discuțiile vor porni de la cartea Scurtă istorie ilustrată a românilor de Neagu Djuvara.

De la ora 12.00 copiii vor afla de la Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, cum se poate reface, din sursele și izvoarele pe care le cercetează specialiștii, istoria unor vremuri îndepărtate.

Fanboook este un club de lectură care propune o formă alternativă de învățare și dezvoltare pentru copii, prin exprimare liberă, spirit critic și schimb de idei. Copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani sunt încurajați să citească o carte pe lună și apoi să o discute între ei și alături de personalități culturale. Fondurile obținute în cadrul Clubului vor fi donate pentru achiziția de cărți ce vor fi oferite gratuit copiilor aflați în forme de spitalizare prelungită în diverse instituții medicale din țară.

Odată cu debutul seriei de cinci evenimente lunare sub tema “Izvoarele istoriei”, Fanbook marchează şi extinderea programului în ţară, Braşov, Cluj şi Sibiu alăturându-se capitalei în suita de întâlniri ale clubului.

Participarea ca membru Fanbook este posibilă prin înscriere prealabilă. Copiii și părinții se pot înscrie si afla mai multe informații despre club, cărțile abordate sub tema “Izvoarele Istoriei” și datele evenimentelor la adresa http://www.csrmindset.ro/fanbook.

Programul celor cinci intalniri cu tema „zvoarele istoriei”:

24 Octombrie „O scurta istorie ilustrata a romanilor”, Neagu Djuvara

14 Noiembrie „Trecute vieti de doamne si domnite”, Constantin Gane

12 Decembrie „Din viata familiei Ion C. Bratianu”, Sabina Cantacuzino

16 Ianuarie 2016 Parteneriat cu Institul de Investigare a Crimelor Comunismului

13 Februarie 2016 „De ce e Romania altfel”, Lucian Boia

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro