Regizorii Joel Pommerat, Olivier Py si Armin Petras prezinta spectacole de referinta la FITS 2015
Trei dintre cei mai importanți regizori contemporani iși prezinta spectacolele în cadrul Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, editia 2015. Este vorba de Joël Pommerat cu spectacolul „Cenușăreasa”, de Olivier Py cu spectacolul „În căutarea fericirii”, și Armin Petras cu doua spectacole „Vizita bătrânei doamne” și „Cele 5 dimineți”, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro. Editia cu numarul 22 a FITS se desfasoara între 12-21 iunie.
Joël Pommerat este unul dintre invitații de onoare ai acestei ediții, la finalul căreia va primi o stea pe Aleea Celebrităților, în semn de recunoaștere a contribuției extraordinare în domeniul teatrului. Regizor ce pune în scenă doar propriile piese, considerând că regia și textul se elaborează în timpul repetițiilor, Joël Pommerat caută să creeze un teatru vizual, în același timp intim și spectaculos. Pentru spectacolul „Reunificarea celor două Corei” (prezentat în FITS 2013), a obținut Premiul Beaumarchais/le Figaro pentru cel mai bun autor, Premiul pentru cel mai bun spectacol la Palmarès du Théâtre și Premiul pentru cea mai bună creație a unui spectacol în limba franceză. În 2015 a primit Premiul pentru cea mai bună creație mondială la International Opera Awards pentru opera „Au monde”.
În acest an, Joël Pommerat prezintă la Sibiu spectacolul „Cenușăreasa”, o producție Théâtre National de la communauté française de Belgique, în coproducţie cu La Monnaie/De Munt, cu două reprezentații: vineri, 12 iunie, ora 21:00 și sâmbătă, 13 iunie, ora 20:00, la Colegiul Naţional „Octavian Goga” – Sala de sport. Datorită trupei de actori belgieni, scrisului foarte lucid şi decorului cinematografic, abordând o estetică caracterizată de întuneric – deja o semnătură a regizorului după spectacolele anterioare „Le Petit Chaperon Rouge” şi „Pinocchio” – Joël Pommerat reuşeşte să înzestreze povestea cu realism, fără a-i diminua din farmec. Bucurându-se de un mare succes în ultimele stagiuni, „Cenuşăreasa” este un spectacol potrivit pentru pentru adulţi, dar şi pentru copii, captivând pe oricine refuză să aleagă între realitatea monotonă a adulţilor şi spiritul copilăros.
Teatro de la Abadia, unul dintre cele mai importante teatre din Spania, prezintă în FITS 2015 spectacolul „În căutarea fericirii”, o producţie creată în cadrul proiectului „Cities on stage”/„Oraşe pe scenă”, la care și Teatrul Național „Radu Stanca” este partener. Textul și regia sunt semnate de Olivier Py, actor, regizor și director al Festivalului Internațional de Teatru de la Avignon. Un bărbat – rol jucat de Pedro Casablanc – se trezeşte în mijlocul nopţii, tulburat de un presentiment care îl îndeamnă să se îmbrace şi să alerge pe străzile oraşului. Monologul său interior este însoţit de o serie sugestivă de obiecte şi umbre, dar şi de muzica live a lui Fernando Velázquez, compozitor al multor coloane sonore de film („Ocho apellidos vascos”, „The Impossible”). Cele două reprezentații vor avea loc joi, 18 iunie, ora 22:00 și vineri, 19 iunie, ora 16:00, la BRD Scena 9.
Armin Petras, unul din cei mai importanțí regizori contemporani, este prezent la Sibiu cu două spectacole produse de Schauspiel Stuttgart, teatrul pe care îl conduce din stagiunea trecută : „Vizita bătrânei doamne” și „Cele 5 dimineți”, și pregătește zilele acestea la Sibiu premiera spectacolului „Nathan înțeleptul”, o coproducție TNRS – Schauspiel Stuttgart.
Cu o carieră regizorală prestigioasă în teatrele din Germania și nu numai, Armin Petras a fost director al teatrului din Leipzig, apoi la Schauspiel Frankfurt. Spectacolul „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, o coproducție Schauspiel Stuttgart – Maxim Gorki Theater Berlin, va avea loc duminică, 14 iunie, ora 21:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Mare.
Armin Petras scrie piese sub pseudonimul Fritz Kater, iar textul spectacolului „Cele 5 dimineți” îi aparține. Fritz Kater plasează acţiunea piesei „Cele 5 dimineţi” în timpul unei catastrofe. Oraşul e într-o stare de alertă. Să fie din cauza unei explozii? Sau a unei contaminări radioactive? Un virus periculos? Un sentiment de epuizare a întregii societăţi? Nimeni nu ştie. Se pare că niciun inamic străin nu este responsabil. Un spectacol de impact, ce va avea loc miercuri, 17 iunie, ora 21:00, la TNRS Sala Studio.
Spectacolul „Nathan înțeleptul”, după Gotthold Ephraim Lessing, este rezultatul unuia dintre cele mai mari proiecte de coproducție demarate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, împreună cu Teatrul Național din Stuttgart. Proiectul nu se va limita doar la o simplă punere în scenă a piesei de teatru, ci urmărește scopuri concrete: dimensiunea socială a terorismului și mai ales a rasismului în aceste două țări. Din distribuția spectacolului fac parte artiști importanți la nivel mondial, cum ar fi Ofelia Popii, deținătoarea câtorva premii importante în România, Scoția (Edinburgh) și Japonia (Tokyo), Peter Kurth și Katharina Knap, doi dintre actorii teatrului din Stuttgart, care au primit în acest an titlurile de „Actorul anului”, respectiv „Actrița debutantă a anului” în Germania. Premiera spectacolului va avea loc în data de 15 iunie 2015, ora 22:00, la Sala TNRS, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, apoi va urma o premieră la începutul anului 2016 la Schauspiel Stuttgart și o serie de reprezentații la Teatrul Național din Oslo.
Referindu-se la editia din acest an, Constantin Chiriac, Președintele Festivalului, spunea „primim în acest an 427 de evenimente din 70 de țări, în 67 de spații de joc, cu un public estimat de 65.000 de spectatori pe zi, cu nume precum: Deutsches Theater Berlin, Théâtre de la Ville Paris, Théâtre National Bruxelles, Burgtheater Vienna, Schauspiel Stuttgart, Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, Meno Fortas Theatre Vilnius, Teatrul Național Cluj Napoca, Kolben Dance Company Israel, Opera Națională Iași, Teatr Polski Wroclaw, Teatrul Odeon București, Teatro de la Abadía Madrid, Teatro Stabile di Torino, Polish Theatre Warsaw, SoNoRo Festival, Flamenco 5 Stars, Cie Mossoux-Bonté, Teatrul Bulandra, Howard Gospel Choir, Badische Landesbühne, Royal District Theatre Tbilisi, NPO Stage 21 Tokyo, Les 7 Doigts de la Main Montreal, State Drama Theater Tbilisi, Theater Group Athena, Jin Xing Dance Theatre Shanghai, Generik Vapeur, Brenda Angiel Aerial Dance Company, Plasticiens Volants.
Mai mult de jumătate din spectacolele prezentate în festival se vor desfășura în spații publice, aducând emoția și calitatea spectacolelor unor companii celebre ce au deschis jocuri olimpice sau au participat la cele mai importante evenimente de stradă.
Aleea Celebrităților care adăpostește numele: Ariane Mnouchkine, Eugenio Barba, Silviu Purcărete, Declan Donnelan, George Banu, Nakamura Kanzaburo XVIII (ediția 2013) și Krystian Lupa, Lev Dodin, Peter Stein, Peter Brook, Gigi Căciuleanu, Radu Stanca, Martin Hochmeister (ediția 2014), se va îmbogăți în acest an cu alte cinci personalități: Kazuyoshi Kushida, Klaus Maria Brandauer, Neil LaBute, Eimuntas Nekrošius și Joël Pommerat.
Bursa de spectacole va dezvolta un proiect – dialog între toate orașele candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, în România și Grecia, alături de experți din Comisia Europeană, Președinție și Ministerele Culturii din România, Grecia și Republica Moldova.”
Multe alte evenimente atelierele specializate, concertele, spectacolele lectură, expozițiile, conversațiile culturale, EFFE, Festival Readings, clubul festivalului, focurile de artificii isi asteapta publicul la o editie de colectie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu.