Prognoza cresterii economice a zonei euro se modifica
Poate inca nu a reusit sa scape cu totul din criza, dar cu siguranta economia Europei recupereaza teren, arata un oficial european marti, demonstrand ca preturile mici ale petrolului, ratele de schimb valutar favorabile si stimului Bancii Centrale au adaugat momentum recuperarii modeste a economiei, scrie New York Times.
Comisia Europeana a declarat ca isi va reface prognoza asupra cresterii economice a zonei euro pe anul acesta, de la 1.3 procente, la 1.5 procente, accelerand fata de cele 0.9 procente de crestere pozitiva inregistrate anul trecut. Pentru 2016, Comisia considera ca economia euro-zonei, compusa din cele 19 state membre ce au ca moneda comuna Euro, va creste cu 1.9 procente.
„PIB-ul zonei euro este probabil sa le depaseasca atat pe cel al Statelor Unite cat si pe cel al Marii Britanii in primul trimestru, pentru prima oara din 2011”, a spus Christian Schulz, un economist al Bancii Berenberg din Londra, inainte de declaratia oficiala a Comisiei. „Asta demonstreaza faptul ca Europa va fi normala din nou.”
Acesta a mai spus ca economia zonei euro va demonstra o expansiune de 1.6 procente in primul trimestru. Economia Statelor Unite a crescut cu doar 0.2 procente la o rata anuala in primele trei luni ale anului, in timp ce cea britanica a crescut cu 1.2 la suta. Insa pentru perioada intregului an, a mai spus Schulz, este de asteptat totusi ca economia Americana sa creasca mai repede.
Valdis Dombrovskis, vice-presedintele Comisiei Europene pentru dialogul social si euro, a declarat odata cu revizuirea prognozelor de primavara, ca statele europene trebuie sa impuna schimbari structurale aditionale, sa sporeasca investitiile si sa incurajeze „responsabilitatea fiscala”.
Comisia a mai spus ca, in principal, cererea domestica a dus la cresterea PIB-ului, iar investitiile se asteapta sa se faca simtite in 2016. Caderea preturilor enegiei ce a inceput in iunie si care pare sa se fi incheiat, a avut ca efect stimularea consumul in gospodarii, permitandu-le oamenilor sa aloce o parte mai mare din venit pentru alte bunuri si servicii.
Politica recenta a Bancii Centrale Europene cu privire la cumpararea la scara larga a obligatiunilor, cunscuta drept relaxare cantitativa, „quantitative easing”, a ajutat prin scaderea dobanzilor, iar euro mai slab i-a ajutat pe exportatori.
„Zona euro este o economie mare si diversificata, care a fost tinuta in loc de criza euro si de ezitarea Bancii Centrale de a interveni cu masuri neconventionale mai agresive”, a mai spus Schulz. „Acum ca Banca Centrala a demarat procesul de relaxare cantitativa, „quantitative easing”, economia zonei euro reactioneaza la fel cum si economiile Statelor Unite si Marii Britanii au reactionat cand bancile lor centrale au impus Q.E.”
Inca nu e nimeni pregatit sa declare economia europeana ca fiind iesita din criza. Formal, Europa a iesit din criza acum doi ani, insa de atunci a oscilat intre stagnare si crestere economica mica, fara a atinge nivelurile pe care le-a avut la inceputul crizei, in 2008.
Somajul ramane la un nivel de 11.3 procente in zona euro, aratau datele oficiale, iar economistii spun ca este probabil ca atunci cand vor veni imbunatatirile pe piata muncii, acestea sa fie lente.