Bogdan Zvoristeanu canta pe vioara Gagliano (1761) la Sala Radio
Vineri, 24 aprilie (19.00), Bogdan Zvoristeanu revine pe scena Sălii Radio împreună cu vioara sa de patrimoniu universal Gagliano (realizată în 1761) pentru a interpreta, alături de Orchestra Naţională Radio, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră semnat de compozitorul francez romantic Camille Saint-Saëns. Cel de-al treilea şi ultimul concert de vioară al lui Saint-Saëns a fost dedicat marelui violonist (şi compozitor) spaniol Pablo de Sarasate, care a şi interpretat de altfel lucrarea la premiera din octombrie 1880.
Concertmaestru al prestigiosei orchestre Suisse Romande (Elveţia) – din anul 2002, violonistul Bogdan Zvoristeanu a ocupat anterior aceeaşi poziţie la Orchestra Filarmonică din Santiago de Compostela (Spania) şi la cea de cameră din Pforzheim (Germania), susţinând recitaluri şi concerte în Europa, Argentina, Canada, China, Coreea de Sud, Japonia. Bogdan Zvorişteanu şi-a continuat formarea muzicală începută la Bucureşti la Academia Internaţională de Muzică Menuhin din Gstaad/Blonay – Elveţia, unde a beneficiat de îndrumarea maestrului Alberto Lysy. Participările în numeroase concursuri internaţionale, precum George Enescu (Bucureşti), Tibor Varga (Sion), Leopold Mozart (Augsburg) şi la Concursul Internaţional din Geneva i-au adus de-a lungul anilor prestigioase premii şi distincţii.
Concertul se derulează sub bagheta dirijorului german Gerd SCHALLER, care se bucură de o activitate foarte bogată la pupitrul celor mai cunoscute orchestre germane şi are un repertoriu impresionant (peste 100 de simfonii, peste 50 de titluri de operă şi balet, numeroase lucrări concertante). Gerd Schaller a colaborat cu Orchestra de Stat şi Orchestra Filarmonică Radio din Hanovra, Orchestra Filarmonică de Cameră din Leipzig, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional din Praga, Orchestrele Radio din München şi Budapesta, Orchestra Operei Naţionale din Varşovia etc. A fost dirijor principal al Teatrului de Stat din Braunschweig, iar între anii 2003-2006 a fost director artistic al Teatrului din Magdeburg.
Programul serii de la Sala Radio va mai include încă două partituri: celebra uvertură a operei lui Verdi – Nabucco şi Simfonia Dante de Franz Liszt, cea de-a doua lucrare fiind interpretată cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Dan Mihai Goia. Inspirată de „Divina Comedie”, Simfonia Dante descrie călătoria lui Dante Alighieri prin iad și purgatoriu. Partitura a avut premiera absolută la Dresda, în noiembrie 1857, cu Liszt însuși la pupitrul dirijoral, și a fost neoficial dedicată prietenului său (şi viitorului său ginere), compozitorul Richard Wagner.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro .
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.