Avanpremiera ZAPPING – patru piese intr-un act
Teatrul În Culise prezinta miercuri, 8 aprilie, de la ora 21:00, avanpremiera ZAPPING, o comedie captivantă care-ți oferă posibilitatea, exact ca la televizor, să te plimbi dintr-o poveste în alta. Regizat de Radu Dragomirescu, spectacolul prezintă un colaj de teatru contemporan, sincer și amuzant.
„Zapping” este o comedie postmoderna alcătuita din patru piese într-un act, în care se amestecă Kill Bill, Cristi Puiu și lupta pentru drepturile omului cu Bethoveen și manele. În „Dichis” întâlnim 2 cupluri care încearca să se bucure în liniște de cina de Paște când sunt întrerupți de niște vecini un pic prea gălăgioși. „Omu’ pernă” prezintă povestea unui fiu, care atunci când se întoarce acasă pentru vacanța de Paște descoperă niște lucruri despre familia lui care i-ar da coșmaruri și lui Freddy Krueger. În „Punct și de la capăt” întâlnirea dintre o mamă și fiul său reprezintă un prilej de revelații dureroase, iar în „Ce înseamnă pentru mine Crăciunul” vedem cum o vorbă aparent inofensivă amenință să arunce în aer un întreg sistem de relații.
Spectacolul este bazat pe textele: „Dichis” și „Ce înseamnă pentru mine Crăciunul” de Radu Dragomirescu, „Omu’ pernă” de Catalin Cosarca, „Punct și de la capăt” de Conrad Mericoffer.
Din distribuție fac parte: Mihaela Sirbu, Camelia Pintilie, Iulian Sfircea, Radu Dragomirescu. Regia este semnată Radu Dragomirescu, iar scenografia Maria Dore.
Asadar, sunteți așteptați miercuri, 8 aprilie, de la ora 21:00, în bd. Hristo Botev nr. 25 (Copper’s Pub) să vedeți un spectacol amuzant și actual – ZAPPING.