Alexandra Pirici & Manuel Pelmus prezinta Colectia publica la Muzeul de Arta Moderna din Varsovia
Colecția publică, noua lucrare semnată de Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș, propune un dialog cu istoria artei, început, mai precis, de la momentul apariției muzeului public ca instituție care colecționează și arhivează obiecte culturale și reflectează asupra societății.
Lucrarea își propune să pună în discuție ideea de colecție materială, idee care stă la baza însuși conceptului de muzeu; actualizează opere și evenimente artistice cheie, prin intermediul a doar câtorva corpuri omenești, propunând o colecție imaterială.
Folosind strategii similare din lucrări anterioare (Retrospectiva imaterială a Bienalei de la Veneția / An Immaterial Retrospective of the Venice Biennale; Just Pompidou It de la Centrul Pompidou), artiștii Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș își formulează acțiunea ca pe o expoziție, raportându-se conceptual la un context mai larg – cel al muzeului public.
Pe parcursul a opt zile (7-14 aprilie 2015), timp de câteva ore pe zi, vizitatorii Muzeului de Artă Modernă din Varșovia vor putea asista la prezentarea colecției imateriale, în interpretarea a cinci performeri: Maria Mora, Cristina Toma, Beniamin Boar, Rolando Matsangos, Cristian Nanculescu. Proiectul are forma unei acțiuni în desfășurare (ongoing action), în cadrul căreia publicul Muzeului poate petrece alături de lucrare un timp liber ales și poate ieși sau intra, la momentul dorit. Fără puncte care să determine un început sau un sfârșit, corpurile performerilor sunt prezente, conștiente, în tensiune și în interdependență, devenind nucleul unei colecții imateriale.
Evenimentele de la Muzeul de Artă Modernă se desfășoară cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia, partener al Muzeului în acest proiect.