Sari direct la conținut

La Repubblica: Doi romani si opt italieni, raniti intr-un jaf armat la un supermarket din Italia

HotNews.ro

Doi cetateni romani si opt italieni au fost raniti intr-un jaf armat comis de doi carabinieri aflati in timpul liber la un supermarket situat la periferia orapului italian Napoli, anunta surse citate de ziarul La Repubblica.

Atacul armat a avut loc miercuri dupa-amiaza intr-un supermarket al retelei ETE, situat in localitatea Ottaviano, la periferia orasului italian Napoli, in sudul Italiei, potrivit Mediafax.

Doi carabinieri inarmati aflati in timpul liber au incercat sa jefuiasca magazinul, dar au intampinat rezistenta celor doi proprietari.

Dupa un schimb de focuri, carabinierii au fugit, fiind urmariti cu masina de proprietari, implicati, din cauza vitezei, intr-un grav accident.

Zece persoane au fost ranite in schimbul de focuri de la supermarket si in accidentul rutier produs in timpul urmaririi, patru dintre raniti fiind in stare grava.

Printre raniti figureaza si doi imigranti romani, transportati, potrivit La Repubblica, la Spitalul Sarno.

Potrivit ziarului La Repubblica, autorii jafului sunt doi carabinieri originari din localitatile Cercola si Chioggia (provincia Napoli), dar activi in orasul Mestre (nordul Italiei).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro