Sari direct la conținut

Criticul Alex. Stefanescu invitatul Conferintelor Teatrului National

HotNews.ro
Alex. Stefanescu: Foto Eduard Enea, Foto: TNB
Alex. Stefanescu: Foto Eduard Enea, Foto: TNB

Duminică 22 martie 2015, de la ora 11.00, la Sala ATELIER, în cadrul programului Conferintele Teatrului National, Alex. Ştefănescu prezintă conferinţa cu tema Cine mai are nevoie azi de literatură? Iată si răspunsul criticului: „toți avem nevoie de literatură, dar nu știm că avem nevoie.” La finalul conferinței, scriitorul va acorda autografe pe cea mai recentă carte a sa, Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura!, aparuta anul trecut la Ed. Curtea Veche.

„Mi se adresează de multe ori întrebarea: cine mai are nevoie azi de literatură? Iată răspunsul meu: toți avem nevoie de literatură, dar nu știm că avem nevoie.

Cu sute de ani în urmă, marinarii care călătoreau pe mări și oceane vreme îndelungată se îmbolnăveau de o boală misterioasă: le apăreau pete pe față și pe picioare, le sângerau gingiile, deveneau hidoși. Nimeni nu cunoștea cauza. După mult timp avea să se afle că boala – numită scorbut – era provocată de absența vitaminei C din alimentația marinarilor (care, prin forța împrejurărilor, mâncau pesmeți, pastramă, dar nu și fructe și legume proaspete).

Într-o situație asemănătoare ne aflăm noi. Ne facem tot mai urâți și nu înțelegem de ce. Oamenii care citesc sunt frumoși. Lectura nu schimbă, bineînțeles, plastica feței. Design-ul fizionomiei rămâne mereu același pe care îl avem din naștere. Dar chipul unui om cultivat iradiază noblețe, se înconjoară de un fel de aureolă ușor de recunoscut.” Alex. Ștefănescu

Alex. Ştefănescu este critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV.

Născut la 6 noiembrie 1947. Redactor (începând din 1990) și redactor – şef (în perioada 1995–2010) al revistei România literară.

Autor a mii de articole şi a 24 de cărţi, dintre care a avut un mare ecou Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, apărută în 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei). Volumele Jurnal secret, 2009 şi Bărbat adormit în fotoliu, 2010 s-au epuizat din librării şi au fost reeditate la cererea publicului.

Emisiunea Un metru cub de cultură, difuzată de Realitatea TV, i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, realizată pentru TVR Cultural, Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu – Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

În 2009 a publicat o carte despre două sute cincizeci de cărţi proaste, Cum te poţi rata ca scriitor. Tot în 2009 a început să realizeze şi o emisiune TV pe această temă, Tichia de mărgăritar. A urmat, între 2011-2013, emisiunea Iluminatul public, consacrată cărților de valoare apărute după 1989.

Cele mai recente volume ale lui Alex. Ștefănescu sunt Texte care n-au folosit la nimic, Un scriitor, doi scriitori și Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura!, toate apărute în 2014.

La finalul conferinței, scriitorul va acorda autografe pe cea mai recentă carte a sa, Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura!, București, Ed. Curtea Veche, 2014 (ediția a II-a – 2015). Prețul unui volum – 20 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro