Sari direct la conținut

UE va recunoaşte certificatele de vaccinare anti-COVID eliberate de Republica Moldova, Serbia şi Georgia

HotNews.ro
Pasaport verde Covid, Foto: GIL COHEN-MAGEN / AFP / Profimedia
Pasaport verde Covid, Foto: GIL COHEN-MAGEN / AFP / Profimedia

Comisia Europeană a decis, luni, ca certificatele de vaccinare anti-COVID eliberate de autorităţile de la Chişinău să fie recunoscute în spaţiul comunitar, indică un comunicat al executivului UE.

„Aşa cum am fost alături de partenerii noştri în lupta împotriva pandemiei, continuăm să lucrăm împreună pentru a ne deschide în siguranţă. Aducem veşti bune înaintea reuniunii ministeriale a Parteneriatului Estic. Astăzi, salut faptul că Georgia, Republica Moldova, precum şi Serbia s-au alăturat sistemului nostru de certificat digital COVID şi aştept cu nerăbdare ca mai mulţi vecini ai noştri să se conecteze cât mai curând posibil”, a declarat comisarul european pentru extindere, Oliver Varhelyi, conform Agerpres.

Decizia Comisiei Europene va intra în vigoare începând de marți, 16 noiembrie. Conform aceleiaşi decizii sunt recunoscute şi certificatele COVID-19 emise de Noua Zeelandă.

Cele patru ţări vor fi astfel conectate sistemului UE şi certificatele lor COVID-19 vor fi acceptate în aceleaşi condiţii ca Certificatul Digital COVID al UE. La rândul lor, cele patru ţări terţe vor accepta acest certificat european pentru călătoriile dinspre UE către respectivele ţări.

Potrivit comisarului european Oliver Varhelyi, după decizia de luni 49 ţări şi teritorii de pe cinci continente sunt conectate la sistemul Certificatului Digital COVID al UE.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro