Sari direct la conținut

Premiera la Teatrul In Culise: Clinica Sinucigasilor – boala secolului luata in ras

HotNews.ro
Clinica sinucigasilor, Foto: Teatrul In Culise
Clinica sinucigasilor, Foto: Teatrul In Culise

Duminică, 25 ianuarie, ora 19:00, În Culise va invită la premiera Clinica Sinucigașilor – un spectacol clocotitor care ironizează boala secolului – depresia.

Am găsit remediu pentru angoase, stres și oboseală! Clinica Sinucigașilor este deschisă pentru toți cei care sunt măcinați de neliniști interioare – pentru că aici totul se sfârșește! Moda depresiei este înlocuită de un nou trend – plecarea către lumi mai bune și mai frumoase. Haz de necaz și probleme cotidiene tratate prin ochii divertismentului. Aceasta-i rețeta pentru o dramacomedy excesiv de amuzantă și foarte actuală, în cadrul căreia vei observa un contrast tulburător între normalitatea depresivă și ambrozia existenței. Viața-i prea scurtă să-ți faci gânduri rele – Trăiește clipa/Carpe diem!

Clinica Sinucigașilor este acel spectacol care reușește să trezească în tine speranțe latente, gânduri pozitive și exces de bună dispoziție! Don’t worry, be happy și vino să-ți recâștigi încrederea în specia umană!

Clinica Sinucigasilor (2)

Clinica Sinucigasilor (2)

Foto: Teatrul In Culise

Textul spectacolului este scris de Gabriela Mihalache. Din distribuție fac parte: Maria Popovici, Grațiela Popa, Paul Alexandru, Ștefan Nistor, Alex Vlad, Alexandru Banciu, Vero Nica. Regia artistică este semnată Cristian Bajora, iar regia tehnică este asigurată de Bogdan Ionescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro