Sari direct la conținut

Seara dedicata scriitorului Mo Yan si romanului "Tara Vinului" la Libraria Humanitas de la Cismigiu

HotNews.ro
Tara vinului, de Mo Yan, Foto: Librariile Humanitas
Tara vinului, de Mo Yan, Foto: Librariile Humanitas

Miercuri, 14 ianuarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) are loc o seară dedicată scriitorului chinez Mo Yan, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2012 şi romanului sau ‘Ţara Vinului’ recent apărut la editura Humanitas Fiction în colecţia „Raftul Denisei”.

La discutie participa Luminiţa Bălan, coordonatorul Institutului Confucius al Universităţii din Bucureşti, Florentina Vişan, profesor universitar şi seful catedrei de Limbi orientale din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Ana-Maria Caia, jurnalist cultural. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Ţara Vinului – „Un tur de forţă. O satiră necruţătoare, şocantă şi amuzantă.“ (Literary Review)

Nimic nu este ce pare a fi în romanul lui Mo Yan. Pe de-o parte, intriga poliţistă clasică se risipeşte într-un parcurs al incertitudinilor, iar reprezentantul legii şi ordinii devine o epavă coruptă. Trimis să investigheze notabilităţi din Ţara Vinului acuzate de canibalism, detectivul Ding Go’uer se predă în faţa ispitelor, fie că este vorba despre timid provocatoarea şoferiţă de camion (de fapt, soţia principalului suspect, diabolicul, dar şarmantul Jin, care o foloseşte pe post de momeală), fie de apetisantele şi nenumăratele platouri cu mâncăruri rafinate stropite cu inimaginabile cantităţi de alcool. Pe de altă parte, schimbul de scrisori dintre Li Yidou şi idolul lui, Mo Yan, deşi pare dedicat exclusiv problemelor de teorie literară şi de practică a scrisului, dezvăluie nonşalant realităţi atroce pe care ancheta lui Ding Gou’ er le ratează. Cele două planuri narative capătă o concreteţe ameţitoare când Mo Yan însuşi este invitat în Ţara Vinului, oaspete de onoare al unui festin ce se anunţă pantagruelic. Structura narativă complexă îşi sporeşte forţa prin acumularea halucinantă de întâmplări şi detalii care, deşi prezentate în planuri aparent paralele, converg în tabloul swiftian al unei lumi corupte, atât de înrobită simţurilor, încât nu mai are nici o urmă de umanitate.

„Imaginaţia lui Mo Yan este copleşitoare. Satiră a cenzurii şi a sistemului de guvernare sau cântec descătuşat al unui chefliu, cartea este plină de culoare şi vitalitate.“ (Financial Times)

Romanele şi volumele de povestiri ale lui Mo Yan sunt traduse în peste treizeci de limbi. „Cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria şi contemporaneitatea.“ (Motivaţia juriului Nobel)

MO YAN („Nu vorbi“), pseudonimul scriitorului Guan Moye, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane. Născut în 1955 într-o familie de ţărani, a crescut în Gaomi, în provincia Shandong din nord-estul Chinei. La vârsta de doisprezece ani, în timpul Revoluţiei Culturale, a fost obligat să părăsească şcoala şi să lucreze mai întâi la câmp, apoi într-o fabrică de bumbac. În 1976 s-a alăturat Armatei Populare de Eliberare. Ca soldat, a început să studieze literatura şi să scrie, debutând în 1981, într-o revistă literară, cu povestirea Potopul din noaptea de primăvară. A absolvit, în 1986, Academia de Artă şi Literatură a Armatei, obţinând în anii ’90 un masterat în literatură de la Universitatea Normală din Beijing. În 1997 a părăsit armata şi a devenit scriitor liber-profesionist. În 1985 îi apare prima nuvelă, Ridichea de cristal, care se bucură de mare succes. Mo Yan devine celebru în China şi în lume prin romanul publicat în 1987, Sorgul roşu-. La notorietatea scriitorului contribuie cunoscutul film omonim din 1987 al lui Zhang Yimou, câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în 1988. Autor prolific, Mo Yan a publicat peste optzeci de povestiri şi zece romane, consacrarea sa internaţională venind cu obţinerea Premiului Nobel pentru literatură în 2012.

În colecţia „Raftul Denisei“ colecţie coordonată de Denisa Comănescu la editura Humanitas Fiction au apărut cinci romane semnate de Mo Yan: Sorgul roşu (2008), Obosit de viaţă, obosit de moarte (2012), Baladele usturoiului din Paradis (2013), Broaşte (2014) şi Ţara Vinului (2014).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro