Concertul de Anul Nou de la Sibiu din acest an reinventeaza vechiul dans de societate
Pentru cel de al 6-lea an consecutiv, “Concertul de Anul Nou” din Sibiu vine in intampinarea iubitorilor de cultură cu un program inedit de Revelion: ”VALSsărind prin timp”.
Biletele pentru acest concert, programat în 31 decembrie 2014 şi 1 ianuarie 2015 la Sala Thalia, au fost puse în vânzare prin intermediul reţelei Eventim, precum şi la Librăriile Humanitas din sibiu.
Evenimentul reinventează vechiul dans de societate, prin diverse ipostaze interpretative, de la partiturile vieneze ale secolului XVII, la valsurile lui Strauss, ritmul nebunesc ”a deux temps” din secolul IX, sau pașii din competițiile sportive, până la un modern vals simfonic – rock. “Pasageri în mașina timpului, vom păși împreună peste ani într-o producție complexă, cu costume, lumini și apariții spectaculoase, urmată de tradiționalul toast în foaierul elegant al Filarmonicii sibiene” a declarat Sebastian Gheorghiu, director de proiect și manager al Agenției Exces Music.
Alături de Sibiu Youth Orchestra, condusă de dirijorul Gabriel Bebeşelea, pe scena sălii Thalia vor evolua, în cadrul ediţiei din acest an a “Concertului de Anul Nou”, dansatorii Alina Petre & Paolo Campigotto, campionii României la secțiunea Standard, câştigătorii Cupei României în repetate rânduri la aceeași secțiune, finaliști la Cupa Mondială şi la Cupa europeană, finaliști şi câștigători ai mai multor competiţii internaționale de dans. Alina Petre & Paolo Campigotto sunt cea mai bine clasată pereche din istoria dansului sportiv românesc în World Ranking, situându-se în primele 17 perechi ale lumii (clasament asemănător ATP-ului din tenis).
Coregrafia acestui spectacol este semnată de Mihai Petre (www.mihaipetre.ro ) iar prezentarea va fi realizată de către Lorena Lupu. Pentru acest spectacol sunt disponibile două categorii de bilete, cu prețuri de 75 lei (Categoria A) și 50 lei (Categoria B), şi se pot procura de pe eventim.ro şi de la Libăria Humanitas Sibiu.