Sari direct la conținut

Expozitie Cristina Passima Trifon, la Paris

HotNews.ro

Institutul Cultural Român de la Paris gazduieste expoziţia de pictură a artistei Cristina Passima Trifon, cu o temă provocatoare şi evocatoare, în viziunea artistei, a evenimentelor din 11 septembrie: “Qui a peur de Big Apple ? / Cui îi este frică de Big Apple ?”. Impactul lucrărilor sale este imediat; acestea provoacă cele mai profunde zone ale imaginarului privitorului. Conflictul cromatic şi formal al picturilor sale revelează cel mai adesea climatul contemporan care le inspiră.

Cristina Passima Trifon este o artistă pluridisciplinară, căreia îi place să inoveze utilizând variate forme de exprimare plastică. Expoziţia propune o serie de nouă lucrări de format mare (195 cm x 130 cm ; acrilic pe pânză), care ne revelează un univers himeric şi senzaţional în acelaşi timp, dominat de o cromatică şi forme primare.

Jocul semnelor pe care artista îl propune privitorului, ca şi economia mijloacelor de expresie provoacă cele mai profunde zone ale imaginarului acestuia. Semnele, semi-reale, semi-abstracte, ne lasă în cele din urmă libertatea de a ne cufunda în propriul nostru discurs.

Născută la Bucureşti, Cristina Passima Trifon trăieşte şi expune în mod regulat, de peste şapte ani, la Paris şi în toată Europa. Debutând ca grafician, ea a ajuns să creeze în mai multe domenii plastice şi pe suporturi diferite: desen, sculptură, pictură, instalaţii şi proiecte destinate spaţiului public. Incepând cu 2011, Cristina Passima Trifon este coordonatoarea proiectului internaţional « Dialogue avec les guerriers de l’Empereur Qin: exposition de sculpture Chine-UE », pentru două etape : Bucureşti şi Paris. Proiectul a fost prezentat déjà în opt muzee de artă din China, iar în Europa, până acum, în cinci oraşe : Bucureşti, Lisabona, Sofia, Tallinn, Tsinandali, după care urmează Praga, Rotterdam, Luxemburg, Paris şi Bruxelles.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 16 octobrie, orele 18.00, în prezenţa artistei. Expozitia va fi deschisa din 17 octombrie în 11 noiembrie, în orarele de deschidere ale ICR Paris.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro