ICR Stockholm acorda Premiul Marin Sorescu pe anul 2014 eseistului si traducatorului suedez John Swedenmark
Institutul Cultural Român de la Stockholm decernează Premiul Marin Sorescu pe anul 2014 joi, 25 septembrie, în cadrul Târgului de Carte de la Göteborg. Laureatul premiului în acest an este John Swedenmark, eseist, critic literar și traducător, pentru ”modul în care acesta îmbină, în tot ceea ce întreprinde, curiozitatea intelectuală cu erudiția și eleganța jucăușă. Prin traducerile neprețuite cu care îmbogățește literatura de decenii încoace, prin implicarea și cunoștințele sale ca eseist și critic literar, Swedenmark a deschis noi ferestre spre lume. Swedenmark ne oferă noi perspective asupra limbii, sufletului și lumii, precum și asupra conexiunilor intricate dintre acestea” (motivaţia juriului), informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.
John Swedenmark (n. 1960) este autorul unui impresionant corp de eseuri de critică literară, teoria traducerii și psihoanaliză. Din 2007 este redactor cultural al ziarului Arbetet, în 2014 fiind desemnat Redactorul anului. Este de asemenea un foarte apreciat traducător.
Premiul Marin Sorescu a fost înfiinţat de ICR Stockholm în 2007 şi se acordă anual unui scriitor suedez care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire, care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală. Juriul din acest an a fost format din Yukiko Duke, scriitor, jurnalist şi traducător, Jonas Ellerstrom, editor şi traducător, Anna Hallberg, scriitor, traducător şi critic literar, Annina Rabe, critic literar, şi Dan Shafran, din partea Institutului Cultural Român de la Stockholm.