Sari direct la conținut

Expozitie de icoane, de joi, la Muzeul Satului

HotNews.ro

Expoziţia de icoane ‘Candela de veghe’ se va deschide joi în sala ‘Lena Constante’ a Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, informeaza Agerpres.

Organizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Ialomiţa, expoziţia face parte dintr-o serie de proiecte culturale dedicate ‘Anului Omagial Euharistic şi Tricentenarului Sfinţilor Martiri Brâncoveni’.

Realizate pe pânză şi pe lemn, lucrările prezintă viziunea contemporană asupra influenţei stilului brâncovenesc în evoluţia artelor plastice şi a arhitecturii româneşti.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 8 septembrie.

Anul 2014, declarat ‘Anul Brâncoveanu’, este consacrat marcării a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor, acţiunile şi manifestările din cadrul Programului naţional ‘Anul 2014 – Anul Brâncoveanu’ desfăşurându-se sub înaltul patronaj al premierului Victor Ponta.

Ca apărător al ortodoxiei, Brâncoveanu a ctitorit biserici şi mănăstiri, ca iubitor al artelor a încurajat construirea de palate şi alte aşezăminte într-un nou stil arhitectural, a susţinut financiar învăţământul, construcţia de şcoli şi tipărirea cărţilor, perioada domniei sale rămânând în istoria românilor ca o epocă de progres şi de pace.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro