Targul de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, de vineri pana duminica la Muzeul Satului
Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel organizat de vineri până duminică de Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ aduce pentru publicul bucurestean demonstraţii meşteşugăreşti, expoziţii şi proiecţii de film, momente muzical-coregrafice, meşteri şi gastronomie tradiţională specifică perioadei, precum şi produse bio.
A devenit o traditie ca in zile de sarbatoare, in incinta Muzeului Satului, sa se organizeze astfel de evenimente care sa ajute la redescoperirea şi reînvierea valorilor satului românesc şi ale vechilor târguri din trecut prin prezenta meşterilor şi creatorilor populari din diferite zone etnografie ale ţării, continuatori ai tradiţiilor populare româneşti.
Oaspeţii instituţiei de la Şosea vor putea descoperi cum petreceau sătenii altădată cu meşterii populari Gheorghe şi Maria Iorga, Horezu, Vâlcea, care au fost şi care sunt ‘poeţii condeieri din satele Banatului’, cu Aurora Mândroane, muzeograf la Muzeul Satului Bănăţean, Timişoara, cum se prepară o pâine ‘cu cântec…’, alături de cei de la Centrul Cultural Izvoarele, Prahova, care au pregătit un moment special.
De asemenea, vor asculta şi ‘Cântări din satul de altădată’, interpretate de cobzarul Bogdan Simion.
Sâmbătă, vizitatorii sunt invitaţi la ‘Hora satului’, alături de elevii Şcolii de Dans popular românesc Larisa şi Marin Barbu, iar actorul Alexandru Nicolae Mihai promite câteva momente inedite, timp în care va spune câteva ‘Snoave, glume, ghicitori’ şi actorul Paul Buţă va incita la un mic, dar curios moment ‘Cu măştile … la taifas!’.
În acelaşi cadru va putea fi vizitată expoziţia de fotografie ‘Rogojel – tradiţii în tranziţie’, semnată de Lucian Munteanu, găzduită în Şura Bancu, în apropierea scenei Dumitra.
La reuşita evenimentului îşi vor da concursul ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani, coordonat de prof. Maria Murgoci, şi Corul Regal şi Fanfara Militară a Jandarmeriei Române, care vor transpune publicul în altă epocă, alături de acordurile muzicale dăruite de Adrian Drăgoescu şi Andrei Theodoru. Cunoscutul muzician Adrian Naidin va propune o întâlnire muzicală estivală duminică, începând cu ora 14,30, pentru a reaminti de frumuseţea satului românesc.
Membrii ansamblului folcloric din Dobrosloveni, Alin Suceveanu, Vasi Cărăbuţ, Raluca Constanţa Burcea şi Narcisa Băleanu sunt alţi solişti care vor întreţine antrenul pe acorduri populare la zi de sărbătoare.
Duminică, toţi cei care poartă numele de Petru, Petruţa, Paula, Paul au acces gratuit în muzeu, ‘cu buletinul la purtător!’, se precizeaza in comunicatul institutiei muzeale.